Fortele armate ruse incearca sa atraga voluntari pentru razboiul din Ucraina cu anunturi privind „un job pentru barbati adevarati” si contracte care pot aduce pana la un milion de ruble „vara aceasta”.

O fotografie cu unul dintre anunturile din autobuzele din Rusia a fost distribuita pe Twitter de Christo Grozev, unul dintre jurnalistii specializati pe Rusia ai site-ului de investigatii Bellingcat.

-ADVERTISEMENT-

Grozev noteaza ca afisul ii indeamna pe barbatii rusi sa accepte „un job adevarat”, sa vina sa semneze „un contract care iti poate aduce un milion de ruble vara aceasta” si ca recomandarea unor camarazi „este incurajata”.

„Armata rusa este deja o schema ponzi MLM (n.r. Multi Level Marketing) doar ca nu iti pierzi banii, ci viata”, scrie Christo Grozev.

Rusii nu se inghesuie sa lupte in Ucraina

Fotografia distribuita de Grozev vine in contextul numeroaselor informatii privind problemele de personal ale fortelor armate ruse ce lupta in Ucraina, inclusiv unii dintre soldatii ce deja lupta pe front plangandu-se tot mai vocal de conditii.

In evaluarea sa de luni privind razboiul din Ucraina, ministerul britanic al Apararii nota ca armata rusa se confrunta cu un deficit continuu de rezervisti ce pot fi mobilizati pentru razboi in timp ce Institutul pentru Studiul Razboiului din SUA nota in raportul publicat marti ca Moscova se confrunta si cu o criza a ofiterilor de rang inalt.

Un oficial american din domeniul apararii a spus pentru Foreign Policy sub conditia anonimatului ca fortele ruse se bazeaza din ce in ce mai mult pe lovituri de artilerie si rachete pentru a avansa in operatiunile din Ucraina si pe ofiteri pensionati si rezerve pentru a inlocui pierderile suferite.

Informatiile vin in contextul in care presa britanica nota luni ca, din cauza crizei de personal, pe frontul din Ucraina a fost trimis si generalul Pavel, un ofiter iesit la pensie care a atras atentia prin obezitatea sa morbida.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: