Ucraina isi continua contraofensiva in estul tarii in timp ce Rusia amana mobilizarea generala, spre numultumirea nationalistilor si a liderului cecen Ramzan Kadirov, care fac apel la ”automobilizare” si nu vor sa astepte declararea legii martiale, se arata in cea mai recenta evaluarea a Institutului pentru Studiul Razboiului, care precizeaza ca Kremlinul ar fi retras o mare parte din fortele aflate initial in bazele rusesti din fostele state sovietice de cand a inceput invazia pe scara larga a Rusiei in Ucraina la 24 februarie, slabind probabil influenta rusa in aceste state.
Fortele ucrainene continua operatiunile de contraofensiva in estul Ucrainei, exercitand o presiune din ce in ce mai mare asupra pozitiilor rusesti si a liniilor logistice din estul Harkovului, nordul Luhanskului si estul regiunii Donetk, sustine ISW.
Rusii ar fi obligati sa se retraga din estul Ucrainei dupa ce trupele ucrainene continua contraofensiva la sud-vest de orasul Izium, in apropiere de Liman si pe malul estic al raului Oskil, potrivit unor surse rusesti, dar avansul prea departe spre est al armatei ucrainene ar putea sa o puna in dificultate in a-si mentine liniile defensive, considera think tank-ul american.
Kremlinul raspunde la infrangerea dureroasa din regiuna Harkov prin dublarea criptomobilizarii economiei rusesti in vederea pregatirii unui razboi prelungit in Ucraina mai degraba decat prin stabilirea conditiilor pentru o mobilizare generala.
Cu toate acestea, esecul armatei ruse din Harkov a determinat Kremlinul sa anunte o campanie de recrutare la nivelul intregii tari.
Liderul cecen Ramzan Kadirov, care a criticat directia „operatiunii militare speciale” a facut apel la o "automobilizare" si nu vrea sa astepte ca Kremlinul sa declare legea martiala, indemnand guvernatorii regiunilor rusesti sa pregateasca voluntari pentru a fi trimisi sa lupte in Ucraina.
Nationalistii sustin „automobilizare”
Ideea lui Kadirov este sustinuta si de sefa Russia Today, Margarita Simonian, iar liderul pus de Moscova in peninsula anexata in 2014 Crimeea, Serghei Aksyonov, a anuntat formarea a doua batalioane de voluntari.
Insa apelurile propagandistei lui Putin pentru „automobilizare” i-a adus critici in randul rusilor care vor ca oligarhii sa lupte in razboiului pornit de Putin la 24 februarie.
Un milblogger rus proeminent si un sustinator al mobilizarii generale l-a laudat pe Kadirov pentru ca a preluat campania de recrutare de la ineficientul minister rus al Apararii, o miscare care probabil va duce la o revigorare a fortelor pe care Rusia le trimite in Ucraina.
Rusia a retras trupe din fostele state sovietice
In incercarea Moscovei de a trimite cat mai mult personal in Ucraina, Kremlinul a retras aproape toate fortele stationate in bazele rusesti din fostele state sovietice, slabind probabil influenta pe care o avea in aceste state.
ISW remarca retragerile din statele din Asia Centrala in contextul confruntarilor de frontiera dintre Kargazstan si Tadjikistan, unde garzile de frontiera au fost implicate intr-un schimb de focuri in trei incidente separate joi, in care doua persoane si-au pierdut viata.
Escaladarea violentelor in Tadjikistan si Kargazstan, ambele membre ale Organizatiei Tratatului de Securitate Colectiva, controlata de Rusia, vine in paralel cu o noua agresiune a Azerbaidjanului impotriva Armeniei, stat membru al OTSC.
De altfel, ISW a anuntat anterior ca Rusia a retras, de asemenea, 800 de oameni din Armenia la inceputul razboiului pentru a reface pierderile din Ucraina.


