Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este pregătit pentru o posibilă întrevedere cu Vladimir Putin, dar se îndoiește că aceasta va avea loc, afirmând că liderul de la Kremlin evită orice formă de dialog real, scrie unian.ua.

„Sunt pregătit pentru o întâlnire. M-am întâlnit cu acest om în 2019, în decembrie. Înțeleg perfect despre ce ar trebui să vorbim – adevărul este de partea noastră”, a afirmat Zelenski, comentând zvonurile privind o eventuală întâlnire cu Putin, ce ar putea avea loc joi, în Turcia.

Totuși, președintele ucrainean a adăugat că nu își poate imagina o astfel de întâlnire, având în vedere refuzul repetat al Rusiei de a purta negocieri sincere.

„Cred că trebuie să facem primul pas, de dragul oamenilor. Iar întreaga lume sprijină acest demers, în primul rând pentru ucraineni (…) Toți își doresc încheierea războiului. Noi vrem să ajungem la un acord privind începutul sfârșitului războiului. Măcar să începem”, a spus el.

Zelenski a subliniat că Vladimir Putin evită în mod deliberat orice dialog direct.

„Putin se teme de negocieri directe cu mine. Am subliniat acest lucru de mai multe ori și președintelui Trump: consider că Putin nu vrea încheierea războiului, nu vrea încetarea focului, nu dorește niciun fel de negocieri”, a mai declarat liderul ucrainean.

Totodată, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a convenit cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, organizarea unei întâlniri la Ankara, însă, dacă Vladimir Putin va refuza să se deplaseze în capitala Turciei și va prefera Istanbulul, atât el, cât și Erdogan sunt pregătiți să se deplaseze acolo.

„Vom face tot posibilul pentru ca această întâlnire cu Putin să aibă loc. Doar el poate lua decizia privind încetarea focului”, a subliniat Zelenski.

Liderul ucrainean a mai precizat că i-a propus și președintelui american Donald Trump să se alăture negocierilor.

Volodimir Zelenski a acceptat propunerea unor negocieri directe cu Rusia. Liderul de la Kiev a anunțat că va merge personal, joi, la Istanbul, și se așteaptă să-l întâlnească pe Vladimir Putin în persoană. Anunțul acestuia a fost făcut după ce Trump a îndemnat Ucraina să accepte propunerea lui Putin de a purta discuții în Turcia, fără încetarea focului.