Daca aliatii se tem, Ucraina va ataca teritoriul inamic cu arme proprii, pe care si le va fabrica singura. A declarat seful armatei Kievului, intr-un interviu acordat pentru Washington Post. Valerii Zalujnii a recunoscut ca fortele ucrainene au interdictie sa loveasca obiective militare din Rusia folosind armament occidental. El crede insa ca soldatii sai nu trebuie sa ceara permisiunea nimanui si a reiterat, de asemenea, intentia Ucrainei de a elibera Crimeea.

Seful Statului Major al armatei ucrainene, a declarat intr-un interviu pentru "The Washington Post" ca Ucraina foloseste arme de productie interna pentru a lovi tinte militare rusesti din Rusia, pentru ca partenerilor vestici le este "frica".

„Pentru a-mi salva poporul, de ce trebuie sa cer permisiunea cuiva pentru ce sa fac pe teritoriul inamic? Dintr-un motiv oarecare, trebuie sa ma gandesc ca nu am voie sa fac nimic acolo. De ce? Pentru ca Putin va folosi arme nucleare? Copiilor care mor nu le pasa! Aceasta este problema noastra si depinde de noi sa decidem cum sa ucidem acest inamic. (…)Daca partenerilor nostri le este teama ca le vom folosi armele, atunci vom ucide cu ale noastre." - a declarat generalul Zalujnii pentru "The Washington Post"

Crimeea ocupa un loc aparte in gandurile sale. E hotarat ca atunci cand va avea armele necesare, sa elibereze peninsula indiferent de ce zice Occidentul. Comandantului armatei ucrainene, a povestiti ca isi incepe fiecare dimineata afland cati soldati au fost ucisi sau raniti in urma ordinelor sale date cu o zi inainte. Omul de care depinde soarta razboiului, recunoaste ca aprovizionarea cu munitie a Ucrainei este limitata, rusii tragand adesea de trei ori mai mult intr-o zi. 

Realizarea unei contraofensive pentru a recupera  teritoriilee, a infrange Rusia necesita resurse care, potrivit lui Zalujnii, ii lipsesc inca.  El deplange faptul ca Ucraina este dependenta de alte tari pentru munitie si ii critica dur pe omologii occidentali care spun ca Ucraina ar avea suficiente resurse pentru a reusi si nu ar avea nevoie, de pilda, si de avioane F-16. 

Propriile lor armate nu ar lupta niciodata in acest fel, a spus el in interviu. In ciuda criticilor potrivit carora progresul contraofensivei din aceasta vara este lent, Zalujnii ramane o figura populara. 

Are o insigna cu Baby Yoda pe vesta antiglont si un una cu pisici din desene animate care tin arme pe spatele castii sale. 

Desi este supranumit si Generalul de Fier, Zalujnii solicita frecvent pareri - si nu doar din partea propriului sau cerc de generali. Chiar soldatii din linia intai pot adesea sa ia legatura direct cu el, Zalujnii mergand de asemenea frecvent pe front. 

„Totul este bine, totul va fi bine, totul este conform planului. Bravo, baieti! Vom castiga!"

Incercarea lui Zalujni de a schimba cultura militara ucraineana poate fi observata si pe campul de lupta, fortele ucrainene fiind mai agile decat cele rusesti. Comandantii de nivel inferior de pe teren sunt adesea imputerniciti sa ia decizii rapide, mai degraba decat sa parcurga fiecare apel pe lantul de comanda - o mentalitate sovietica.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.