Presedintele Vladimir Putin „nu se va opri acolo” daca Rusia va castiga in Ucraina, spune generalul David Petraeus, fost director CIA si fost sef al fortelor internationale din Irak si Afganistan. Acesta avertizeaza ca Republica „Moldova va fi urmatoarea in vizor, sau poate una dintre statele baltice”, scrie hotnews.ro.
„Cred ca vom vedea cum Congresul se va uni, asa cum cred ca stii exista o majoritate bipartita foarte puternica in Senat si, de asemenea, destul de substantiala in Camera, care vrea sa autorizeze ajutorul suplimentar pentru Ucraina. Este dinamica din cadrul Camerei (Reprezentantilor) este cea care ingreuneaza demersul. Se va rezolva. Intrebarea este „cand” si cat va mai putea Ucraina continua”, a spus Petraeus, mentionand ca suma deja oferita, 44 miliarde de dolari este foarte accesibila pe o perioada de 2 ani de zile si un buget de aparare al SUA de 1,7 trilioane de dolari.
„In viziunea mea este vorba despre bine versus rau, este invazia brutala a unei tari suverane chiar la granita tarilor NATO. Nu ar trebui sa ne indoim ca daca Rusia obtine victoria acolo, daca Putin va reusi sa-si indeplineasca obiectivele foarte mari in Ucraina, nu se va opri acolo. Moldova va fi urmatoare luata in vizor, sau poate unul dintre statele baltice sau altele”, a avertizat acesta.
Incertitudine pentru Ucraina la inceput de 2024
Ucraina a incheiat anul 2023 intr-o stare de incertitudine asupra ajutorului financiar promis de acum inainte de SUA si UE, dar lucrurile sunt departe de a se fi solutionat.
SUA au anuntat pe 27 decembrie ultima transa de ajutor disponibil pentru Ucraina fara un nou vot in Congresul american. Este vorba de 250 de milioane de dolari, dar fara un ajutor suplimentar clar pentru 2024, oficialii de la Casa Alba si de la Pentagon au avertizat ca in curand SUA nu vor mai putea sa furnizeze suficiente rachete de interceptare pentru sistemele de aparare antiaeriana Patriot ale Ucrainei.
Un general ucrainean spunea saptamana aceasta ca apararea antiaeriana mobila a Ucrainei are suficienta munitie pentru a face fata doar „catorva" noi atacuri rusesti de amploare, iar stocurile sale nu pot fi refacute decat cu ajutorul Occidentului.
In SUA, un nou pachet de asistenta financiara de 61,4 miliarde de dolari destinat Ucrainei si pentru care presedintele democrat Joe Biden a cerut aprobarea Congresului este in continuare blocat de republicani, care le cer democratilor, in schimbul aprobarii lui, sporirea masurilor impotriva migratiei ilegale.
In acest timp, nici UE nu a reusit sa aprobe un nou ajutor financiar pentru Ucraina in valoare de 50 de miliarde de euro pentru urmatorii patru ani cerut de Comisia Europeana, dupa ce Ungaria s-a opus la summitul european de saptamana trecuta, dar discutiile vor continua si un nou summit este convocat pentru 1 februarie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


