Ucrainenii își consolidează poziția în regiunea rusă Kursk, iar președintele Volodimir Zelenski spune că totul merge conform planului, precizănd că incursiunea vizează crearea unei „zone tampon”. Datorită ofensivei Kievului, rușii au fost nevoiți să redistribuie mii de militari din alte regiuni. Potrivit Wall Street Journal, Moscova ar fi transferat deja cam 5 mii de soldați din Ucraina în regiune Kursk, dar ar avea nevoie de 4 ori mai mulți pentru a ține piept ofensivei Kievului.

Ucrainenii susţin că au cucerit 82 de localităţi şi peste o mie de kilometri pătraţi din teritoriul Rusiei. Între timp forțele rusești atacă masiv regiunea Donețk. Atacurile de aseară au omorât 4 oameni și au rănit alți 17, inclusiv un copil, au precizat autoritățile ucrainene.

Trei dintre decese s-au produs în regiunea Donețk, unde au fost și rănite 9 persoane. Al patrulea deces s-a produs într-un atac asupra regiunii Sumî. Ucraina a doborât 11 drone Shahed lansate de Rusia în cursul nopții, au transmis forțele aeriene. Dronele au fost lansate din regiunile ruse Kursk și Krasnodar. De altfel odată ce multe atacuri sunt lansate din orașele rusești de graniță, Volodimir Zelenski a reafirmat că incursiunea militară în Kursk vizează oprirea acestora.

Volodimir ZELENSKI, PREŞEDINTELE UCRAINEI: „Acum, sarcina noastră principală în cadrul operaţiunilor defensive globale este: să distrugem cât mai mult potenţial de război rusesc posibil şi să desfăşurăm acţiuni contraofensive maxime. Acestea includ crearea unei zone tampon pe teritoriul agresorului.„  

Ofensiva din regiunea Kursk pune noi presiuni asupra forțelor ruse pe întreaga linie a frontului apreciază analiștii de la Institutul pentru Studierea Războiului. Este aproape sigur că Vladimir Putin va încerca să recupereze cât mai repede teritoriul rusesc, dar pentru asta are nevoie de militari și de echipamente din alte părți ale teatrului de război - explică analiștii occidentali. Până atunci locanicii din localtățile unde au ajuns ucrainenii se plâng că au fost abandonați de Putin.

Nick PATON WALSH, CORESPONDENT CNN: „Așa cum am văzut într-o mulțime de localități ucrainene în ultimii doi ani, și aici localnicii încearcă să găsească adăpost de războiul din jurul lor.”

„Vezi, asta nu este viață. Supraviețuim. Nu este viață.

 „Nu știu cum se va sfârși. Să facă măcar un armistițiu, ca să putem trăi în pace. Nu avem nevoie de nimic. Am cârja aici, altfel nu pot merge. Este foarte greu„

În adăpost, curentul electric improvizat se întrerupe mereu.

„Suntem aici de o săptămână. Nu ne spune nimeni nimic.„

În orașul Sudja, devastat de ultimele lupte, o femeie caută o farmacie deschisă.

„Dacă aș fi vrut, aș fi plecat. De ce să plec? Am trăit aici 50 de ani. Fiica și mama mea sunt îngropate aici. Ce să fac cu Ucraina? Trăiesc pe pământul meu. Nu știu al cui este acum acest pământ, nu mai știu nimic.„

Cu toate acestea oamenii spun că soldații ucraineni sunt cei care le-au adus mâncare și apă.

„Băieții voștri (n.red- ucrainenii) au adus multe cutii. Mâncare avem.”

Doar în ultimele 24 de ore au fost evacuați circa 3 mii de oameni. În total din regiunea Kursk au plecat peste 120 de mii de civili.