Uniunea Europeana incearca sa inghete averile oligarhilor si oficialilor rusi de rang inalt in urma invaziei Rusiei in Ucraina. La cateva saptamani de la instituirea sanctiunilor, lucrurile se misca cu greutate, arata o analiza Reuters.
In fiecare saptamana de la izbucnirea razboiului, pe 24 februarie, UE a introdus noi sanctiuni impotriva Rusiei, adaugand pe „lista neagra” aproape 700 de politicieni de top, oameni de afaceri si personal militar. Sunt vizati inclusiv 42 de oligarhi superbogati, cum ar fi proprietarul clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici, si magnatul bancar Mihail Fridman.
Persoanele de pe lista sanctiunilor urmeaza sa aiba conturile bancare si activele inghetate, dar pana acum doar o mica parte din fondurile lor au fost afectate, din cauza dificultatilor intampinate in aplicarea sanctiunilor, potrivit oficialilor UE si datelor guvernamentale din mai multe tari membre.
Germania, cea mai mare economie a UE, a refuzat sa ofere detalii despre activele inghetate pana acum. Berlinul infiintat un grup de lucru saptamana trecuta pentru a aplica sanctiunile, iar ministerul economiei a declarat pentru Reuters ca se asteapta sa raporteze progresele intr-o saptamana sau doua.
De asemenea, Austria si Irlanda au refuzat sa precizeze daca au inghetat pana acum bunuri ale celor sanctionati, la fel ca Cipru si Malta, care in ultimii ani au eliberat „pasapoarte de aur” persoanelor bogate, inclusiv rusilor.
Unele tari care au raportat inghetarea unor active spun ca au atins doar o mica parte din averea supusa sanctiunilor.
Ministerul olandez de Finante, de exemplu, a declarat ca a inghetat aproximativ 390 de milioane de euro in tranzactii si depozite financiare. Potrivit estimarilor guvernului, aceasta reprezinta doar aproximativ 1% din averea persoanelor sanctionate aflata in conturi bancare, trusturi si alte vehicule financiare din Olanda si din centrele offshore legate de tara.
Italia, una dintre cele mai active tari din UE in confiscarea bunurilor fizice, a pus pana acum sechestru pe iahturi si vile in valoare de aproximativ 800 de milioane de euro, dar nu a afectat inca averea lichida a oligarhilor, deoarece se crede ca o mare parte din aceasta este stocata in conturile bancare ale unor alte persoane sau in trusturi fara beneficiar efectiv, a spus seful politiei fiscale italiene, Giuseppe Zafarana.
De asemenea, Spania nu a inghetat niciun cont bancar, au spus autoritatile, dar a retinut cel putin trei iahturi de lux legate de persoane aflate pe lista neagra.
Portugalia a blocat un singur cont detinut de o persoana sanctionata, cu doar 242 de euro in el, a declarat o sursa bancara familiarizata cu chestiunea.
Belgia pare sa fi fost cea mai de succes tara din UE pana acum. A inghetat circa 2,7 miliarde de euro in conturi bancare si 7,3 miliarde de euro in tranzactii, dar nu a identificat nicio proprietate care apartine direct sau indirect unei persoane aflate pe lista neagra, a precizat Ministerul de Finante.
Abramovici si Fridman nu au raspuns la solicitarile Reuters pentru comentarii. Fridman a spus anterior ca sanctiunile impotriva sa pentru invadarea Ucrainei de catre Rusia sunt „nefondate”.
Statele Unite, care au impus sanctiuni similare Rusiei, se confrunta, de asemenea, cu dificultati in inghetarea activelor, din cauza piedicilor legale. In plus, se crede ca oligarhii isi pastreaza majoritatea activelor in afara UE si a Statelor Unite.
Elvetia a declarat joi ca a inghetat 6,2 miliarde de dolari din activele rusesti sanctionate. Se estimeaza ca bancile elvetiene au depozite si active rusesti de pana la 213 de miliarde de dolari.
UE are dificultati in aplicarea sanctiunilor, deoarece aceasta depinde de statele membre, care de multe ori nu au instrumentele legale, personalul si, in unele cazuri, vointa politica pentru a tinti investitorii bogati, a spus un inalt oficial al UE.
„Din punct de vedere istoric, aplicarea sactiunilor in UE nu a fost consecventa. Ceea ce se decide la nivelul UE nu este neaparat implementat asa cum se cere la nivelul statelor membre”, a spus David Savage, expert in sanctiuni la firma de avocatura Stewarts.
Pentru a rezolva acest lucru, Comisia Europeana a infiintat luna aceasta un grup de lucru „sechestreaza si confisca”, special pentru a impune sanctiuni impotriva oligarhilor.
Pana acum, insa, grupul de lucru nu a identificat niciun bun care sa trebuiasca sa fie inghetat de urgenta, a declarat inalt oficial al UE, sub protectia anonimatului.
Un purtator de cuvant al Comisiei a spus ca statele UE sunt obligate sa raporteze masurile luate pentru implementarea sanctiunilor, dar a refuzat sa spuna daca toate au facut acest lucru si nu a precizat valoara activelor inghetate pana acum.
Anul trecut, Comisia a propus infiintarea unui „depozitar de schimb de informatii privind sanctiunile” pana la sfarsitul anului 2021 pentru a facilita procesul. Acest depozitar „se afla in prezent in faza de dezvoltare”, a spus purtatorul de cuvant.
Chiar si atunci cand exista vointa politica de a actiona, nu este usor sa gasesti bogatia oligarhilor.
Dupa patru runde de sanctiuni, UE inca lucreaza pentru a inlatura lacunele care permit persoanelor sanctionate sa-si protejeze banii prin intermediul unor terte parti, trusturi sau tranzactii cu criptomonede, au spus diplomatii.
Chiar si atunci cand sunt aplicate integral, sanctiunile UE nu pot merge, de obicei, mai departe decat inghetarea activelor.
In majoritatea tarilor, aceasta inseamna ca activele nu pot fi vandute, dar pot fi inca folosite. Un oligarh ar putea trai, teoretic, intr-o vila „inghetata”.
In ciuda grupului de lucru „sechestreaza si confisca” al Comisiei, confiscarea – momentul cand statul preia controlul asupra unui bun si chiar profita din vanzarea acestuia – este adesea imposibila.
„In majoritatea statelor membre, acest lucru nu este posibil si este necesara o condamnare penala pentru confiscarea bunurilor”, a precizat CE intr-o declaratie pentru Reuters.
In Polonia, de exemplu, confiscarea bunurilor ar necesita o modificare a constitutiei, a declarat purtatorul de cuvant al guvernului, Piotr Muller.
Franta a inghetat aproximativ 850 de milioane de euro din activele persoanelor aflate pe lista neagra, inclusiv proprietati si iahturi, a anuntat Ministerul de Finante. Dar bunurile fizice pot fi inca folosite de proprietarii lor.