Lugansk si Donetk cer sa fie anexate la Rusia in viitorul apropiat, in timp ce trupele ucrainene continua sa avanseze in estul tarii revendicand teritoriile confiscate de fortele Moscovei, relateaza luni DPA.
Rusia a recunoscut cele doua asa-numite "Republici Populare" Donetk si Lugansk la 24 februarie, ziua in care a invadat Ucraina. Ea a declarat ca scopul era eliberarea celor doua regiuni de sub controlul trupelor ucrainene, informeaza Agerpres.
Donetk si Lugansk si-au declarat independenta fata de Kiev cu ajutorul Kremlinului dupa invazia rusa a Crimeei in 2014. Insa pana la recenta invazie, separatistii controlau doar aproximativ o treime din suprafata pe care o revendicau.
Acum, pe masura ce contraofensiva Ucrainei continua, oficiali din Lugansk au cerut conducerii locale sa organizeze in curand un referendum privind anexarea.
La scurt timp dupa aceea, camera civica din Republica Populara Donetk a emis aceeasi cerere, potrivit agentiei de presa ruse TASS, citata de DPA.
Populatia din Herson cere de asemenea un referendum, potrivit lui Kirill Stremusov, seful administratiei numit de Rusia.
Moscova s-a pregatit sa organizeze referendumuri in zonele unde a capatat controlul de ceva timp pentru a le anexa la Rusia. Referendumul din Herson a fost amanat initial pana la 4 noiembrie, avand in vedere inaintarea trupelor ucrainene.
Este prea devreme sa vorbim despre o data, a declarat Aleksei Kariakin, presedintele camerei civice din Lugansk, la televiziunea rusa.
Moscova nu a grabit procesul de anexare a celor doua regiuni separatiste care alcatuiesc impreuna Donbasul.
Cu toate acestea, parlamentul rus sustine cererea de aderare a zonelor. "Ar trebui sa se intample repede, aceasta este vointa oamenilor", a declarat Viktor Vodolatki, deputat in Duma al Rusiei Unite, partidul la putere.
El a spus ca votul ar trebui sa aiba loc inainte de sfarsitul toamnei.
Intre timp, seful ucrainean al administratiei Lugansk, Serhii Haidai, a spus ca anexarea teritoriilor va da Moscovei ocazia de mobilizare generala.
Aceasta ar insemna ca daca Ucraina ar recuceri Donetk si Lugansk, Moscova ar interpreta acest lucru ca pe un atac asupra teritoriului rus, a declarat el la Radio Svoboda.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


