„Eram pregatit sa mor, dar nu sa ma predau”. Cum a scapat ultimul aparator al Mariupolului din mainile rusilor care au cucerit orasul

Dupa mai multe zile petrecute in tunelurile umede si intunecate de sub uzina Azovstal asediata de rusi, in timp ce intreg orasul Mariupol ardea in jurul lui, Oleksandr Ivantov era pe cale sa cedeze. 

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a ordonat soldatilor sa se predea dupa 80 de zile de rezistenta. Dar soldatul Ivantov avea un alt plan. 

„Cand m-am inscris in aceasta misiune, am realizat ca cel mai probabil voi muri”, isi aminteste el. „Eram pregatit sa mor in lupta, dar din punct de vedere moral nu eram pregatit sa ma predau.” 

El stia ca planul lui parea cam nebunesc, dar la acea vreme, era convins ca avea sanse mai mari de supravietuire daca se ascundea decat daca se preda rusilor; trupele ucrainene stiau foarte bine ce atrocitati a comis armata rusa impotriva prizonierilor de razboi.

Astfel ca Ivantov a facut o gaura intr-un zid ca sa ajunga la un mic tunel, a luat cu el mai multe provizii si s-a pregatit sa ramana ascuns timp de 10 zile. Ivantov spera ca pana atunci rusii care au pus stapanire asupra uzinei distruse nu vor mai fi atat de atenti si ca va putea sa se strecoare neobservat prin ruinele din Azovstal si sa isi croiasca drum pana in zona rezidentiala a orasului in care locuise pana nu demult. 

Dar, dupa o saptamana, Ivantov consumase deja cele sase conserve de tocana de pui si zece conserve de sardine si aproape toate cele opt sticle de un litru jumate de apa pe care le luase cu el. 

„Ma simteam foarte rau, eram deshidratat si gandurile imi erau confuze”, povesteste Ivantov. „Am realizat ca trebuia sa plec pentru ca nu mai puteam sa traiesc acolo inca trei zile.”

Povestea evadarii lui Ivantov din Azovstal a fost verificata de ofiterii superiori din armata ucraineana si este sustinuta de fotografiile si videoclipurile facute de soldatul ucrainean si impartasite cu jurnalistii de la New York Times si de fisele medicale care atesta ca acesta a fost tratat dupa ce a reusit sa se intoarca pe teritoriul ucrainean controlat de Kiev. 

Ivantov lupta in continuare pentru Ucraina, ajutand o unitate militara echipata cu drone in afara orasului Bahmut – un alt oras pe care rusii l-au facut unul cu pamantul. 

Ivantov nu a putut oferi toate detaliile despre povestea evadarii sale intrucat nu vrea sa le puna in pericol vietile soldatilor ucraineni de la Azovstal care raman in continuare in captivitate si a civililor din teritoriile ocupate care l-au ajutat sa scape. 

Inainte de evadare, Ivantov o pornit intr-o misiune imposibila 

Inainte sa se ofere voluntar pentru o misiune extrem de curajoasa, in timpul careia Ivantov a zburat pe deasupra liniilor inamice pentru a-i ajuta pe soldatii care aparau inca Mariupolul, barbatul de 28 de ani lucra ca agent de paza maritima desemnat sa apere navele care traversau Golful Aden in apropiere de Marea Rosie de piratii somalezi. 

Ivantov stia foarte bine ca este o misiune din care s-ar putea sa nu se mai intoarca. Pe 25 martie 2022, elicopterul sau Mi-8 a reusit sa ocoleasca sistemele rusesti de aparare antiaeriana si a aterizat in interiorul uzinei, aducand provizii vitale pentru miile de soldati ucraineni baricadati in reteaua complexa de buncare si tuneluri de sub Azovstal.

In total, sapte elicoptere au reusit sa ajunga la ultimii aparatori ucraineni din Mariupol. Dar nu a fost destul. Cand Ivantov a ajuns acolo, soldatii nu mai aveau munitie pentru multe dintre armele lor de mare calibru si au epuizat aproape toate rezervele de mine antitanc si mortare. Civilii mai aveau foarte putina hrana. 

Pe data de 16 mai, cand era clar ca soldatii ucraineni din Mariupol nu mai formau o forta de lupta eficienta, Zelenski le-a ordonat sa se predea. Intreg procesul a durat patru zile, ceea ce i-a oferit lui Ivantov destul timp sa se razgandeasca in privinta planului sau, dar totusi nu a facut-o. 

„Le-am spus tuturor care este decizia mea si, inainte sa plece, am dat mana cu fiecare dintre ei”, a spus Ivantov despre compatriotii sai, dintre care 700 inca sunt prizonieri de razboi ai rusilor. „Cei care aveau bani mi i-au dat mie.” 

In afara uzinei devastate, un oras in ruine: cadavre si bucati de carne peste tot 

In ziua de 20 mai, ultimul soldat ucrainean s-a predat, iar Ivantov s-a ascuns in tunel. In afara de mancare si apa, el mai avea cafea, ceai si zahar, precum si o saltea si un sac de dormit. 

Pe masura ce zilele treceau una cate una, tunetul neincetat al bombelor lansate asupra Azovstalului a incetat si a fost inlocuit de o tacere sinistra. 

In a saptea zi, Ivantov s-a decis sa plece. S-a schimbat in haine de civil, si-a lasat armele si s-a aventurat in curtea uzinei. Era pentru prima oara cand vedea cerul dupa mai multe zile.

Un alt lucru pe care l-a observat a fost faptul ca soldatii rusi din Azovstal nu incercau de niciun fel sa isi ascunda prezenta. „Patrulele care inconjurau fabrica foloseau lanterne, vorbeau tare”, povesteste Ivantov. 

A reusit sa ii evite cu usurinta, ascunzandu-se sub vagoanele de tren cand unul dintre soldati se apropia prea mult. I-a luat sase ore sa ajunga in oras, chiar cand soarele incepea sa rasara. 

Lui Ivantov ii este si acum greu sa descrie ce a vazut. „Am vazut cadavre de animale, cadavre umane. Erau bucati de cadavre. Un brat era intins undeva, un caine il tragea in alta parte.”

Planul initial al lui Ivantov presupunea ca acesta sa se intoarca in cartierul unde locuise inainte de razboi. „Ma gandeam ca daca vad figuri familiare, le voi cere ajutor: sa ma spal, sa mananc si asa mai departe.” 

Dar nimic nu a mers conform planului. Orasul era complet devastat. Chiar si oamenii pe care ii cunostea dinainte de razboi erau acum ca niste straini pentru el. Nu putea avea incredere in nimeni. 

Singura lui cale de scapare era sa iasa din oras si sa se indrepte spre teritoriile controlate de ucraineni mergand inspre vest. 

200 de kilometri in 18 zile prin teritoriul inamic 

Ivantov recunoaste ca nu ar fi putut supravietui fara ajutorul persoanelor straine pe care le-a intalnit pe drum. „Intr-un sat, o femeie batrana mi-a dat sa beau apa din fantana.” Au fost si altii care l-au ajutat, dar despre care nu vrea sa vorbeasca. 

Ivantov a fost prins o data, inainte sa reuseasca sa iasa din oras, dar acesta a refuzat sa ofere mai multe detalii. I-a luat 18 zile ca sa ajunga la linia frontului, timp in care a parcurs 200 de kilometri. 

In acel moment, picioarele lui erau atat de insangerate si spatele si genunchii il dureau atat de tare incat abia mai putea sa mearga. Slabise deja 11 kilograme. Ivantov a zis ca numai adrenalina l-a mai ajutat sa continue pana a ajuns pe teritoriul controlat de ucraineni.

Avea optiunea sa traverseze un rau care reprezenta bariera naturala dintre cele doua armate, dar si-a dat seama ca este prea periculos. A decis asadar sa traverseze ultimii 20 de kilometri pe jos, printre campuri minate si bombe capcana. 

„Am avut nervi de otel, nicio emotie, niciun gand, doar intentie si calcul la rece. Asa m-am pregatit mintal. Eram deja impacat cu ideea ca voi muri”, povesteste Ivantov. 

Totusi, a reusit sa ajunga de partea cealalta a frontului, unde a trebuit sa ii convinga pe soldatii ucraineni uluiti ca povestea lui greu de crezut era adevarata. 

Pana la urma, acestia l-au crezut si l-au condus spre Kiev pentru a primi ingrijiri medicale si de reabilitare. Pe drum, Ivantov s-a oprit la o benzinarie sa isi cumpere o cafea si un hot dog. Nu a mai gustat niciodata un hot dog si o ceasca de cafea mai bune decat in acea zi.