Pe uscat, contraofensiva trupelor ucrainene a avansat lent, dupa ce au dat peste formidabilele fortificatii rusesti. Pe mare, insa, povestea este una de succes. Trecand aproape neobservata, Ucraina a reusit sa distruga dominatia ruseasca a Marii Negre, provocand un exod al navelor rusesti din portul Sevastopol – o reusita cu atat mai impresionanta cu cat Kievul nu mai are flota si dispune de doar cateva avioane de lupta vechi, scrie The Guardian, potrivit digi24.ro.
Lovirea sediului flotei rusesti de la Marea Neagra – o cladire cu coloane albe elegante cu vedere spre portul Sevastopol din Crimeea – a fost un moment umilitor pentru Moscova. In urma atacului, cladirea a luat foc, iar fumul gros a acoperit cerul.
Doua rachete britanice Storm Shadow au lovit acoperisul cladirii. Impactul a fost surprins de camerele video si au aratat o lovitura precisa, letala, fulgeratoare.
Atacul din 22 septembrie a ucis 34 de ofiteri, inclusiv pe Viktor Sokolov, comandantul flotei, potrivit Ucrainei. Rusia a negat aceasta informatie si a publicat imagini cu Sokolov care sugereaza ca acesta ar fi inca in viata.
Oricare ar fi soarta amiralului, atacul care a lovit adanc in teritoriul inamicului a avut o semnificatie majora. A demonstrat inca o data ca invazia totala declansata de Putin cu 19 luni in urma nu a decurs conform planului.
In consecinta, Rusia a fost nevoita sa isi retraga navele din Sevastopol pentru a le proteja de atacurile ucrainene. Doua fregate si trei submarine de atac au parasit portul din Crimeea si s-au refugiat in Novorossiisk, un port rusesc de la Marea Neagra.
Cinci nave amfibii, o nava de patrulare si cinci nave mai mici inarmate cu rachete antinava s-au alaturat si ele vaselor ce s-au retras din Crimeea. Un alt grup de nave s-a deplasat din Sevastopol in Feodosia, un port de coasta de est a Crimeei.
Flota ruseasca, alungata din Crimeea spre „porturi din care nu poate actiona impotriva Ucrainei”
Alungata din Sevastopol, Rusia ar fi semnat o intelegere pentru construirea unei noi baze navale in regiunea Abhazia, o regiune separatista din Georgia. Liderul regiunii, Aslan Bzhania, a spus joi ca instalatia permanenta va fi construita in „viitorul apropiat”.
„Toate acestea sunt menite sa mareasca nivelul capacitatii de aparare a Rusiei si Abhaziei”, a spus Bzhania pentru ziarul Izvestia.
Ministrul fortelor armate britanice, James Heappey, a spus ca flota Marii Negre a suferit o „infrangere functionala”. „A fost obligata sa se imprastie spre porturi din care nu poate avea un efect asupra Ucrainei”, a spus Heappey in timpul unui forum de securitate organizat la Varsovia.
Eliberarea apelor teritoriale ucrainene a fost „intru totul la fel de importanta” precum contraofensiva de anul trecut din Harkov, in timpul careia Kievul a recastigat o mare parte din teritoriu, a adaugat Heappey.

Dronele au fost vitale pentru operatiunile prin care Ucraina a recastigat Marea Neagra, potrivit ministrului ucrainean al apararii, Oleksii Reznikov. „Acest razboi este ultimul conflict terestru conventional. Razboaiele viitorului vor fi de inalta tehnologie. Marea Neagra este ca un poligon (de tragere). Asistam la niste exercitii serioase de lupta.”
„Nu avem nicio capacitate navala serioasa, dar putem sa ii lovim cu drone”, a spus Reznikov, care a precizat ca Ucraina dezvolta o serie de vehicule aeriene fara pilot, precum si drone care se deplaseaza pe apa sau pe sub apa.
Kievul a deschis calea spre „o noua forma de razboi”, a spus si Andrii Zagorodniuk, predecesorul lui Reznikov. O drona marina plina de explozibili costa intre 10.000 si 100.000 de dolari, insa navele rusesti pe care le ataca in „roiuri” costa sute de milioane de dolari.
Cum au fost pusi pe fuga rusii
Incepand din primavara anului 2022, Ucraina a reusit sa opreasca un asalt rusesc asupra Odesei, a scufundat nava amiral a flotei rusesti, Moskva si a alungat trupele rusesti care ocupasera Insula Serpilor.
Aceste victorii au permis crearea unui „coridor al cerealelor” cu participarea Turciei si a ONU prin care navele de transport au putut pleca din Odesa si alte doua porturi ucrainene incarcate cu grane.
Ucrainenii au lovit apoi podul Kerch care leaga Crimeea de Rusia. Incetul cu incetul, navelor rusesti le-a fost tot mai greu sa isi desfasoare operatiunile in Marea Neagra.
Acum, armata ucraineana a atacat mai multe baze militare rusesti din Crimeea, eliminand cel putin doua sisteme de aparare antiaeriana S-400 si o statie radar. In septembrie, fortele speciale ucrainene au preluat controlul asupra unor platforme marine de extractie a gazelor naturale de la vest de Crimeea.
O racheta lansata de ucraineni a lovit portul Sevastopol si a avariat o nava si un submarin care fusesera aduse in port pentru reparatii. A fost pentru prima data din 1945 cand Moscova a pierdut un submarin in lupta. Cateva zile mai tarziu, Kievul a lovit sediul flotei rusesti de la Marea Neagra.
„Au luat-o la fuga”, a spus Zagorodniuk. O mare parte din personalul marinei militare rusesti s-a mutat din Sevastopol la Novorossiisk.
Rusia vrea sa lanseze mine in calea vaselor care transporta cereale din Ucraina
Serviciile de informatii britanice au anuntat miercuri ca Rusia vrea sa saboteze noul coridor umanitar pentru transportul de cereale pe Marea Neagra. Planul rusilor ar fi sa plaseze mine marine in calea vaselor de transport cu ajutorul submarinelor – daca un vas loveste o mina si se scufunda, Moscova poate da astfel vina pe Ucraina.
Ucraina este acum relativ libera sa faca orice manevre doreste in Marea Neagra: saptamana aceasta, trupe de comando ucrainene au debarcat pe coasta Crimeei in cinci barci amfibii. Acestia au ridicat steagul Ucrainei si au eliminat soldati rusi. Un numar mic de „aparatori ucraineni” au murit in timpul misiunii speciale, potrivit purtatorului de cuvant Andrii Iusov: „Operatiunea de eliberare a Crimeei continua.”

„Ideea invincibilitatii Rusiei in Marea Neagra a fost distrusa”, a spus si Evghenia Gaber, cercetatoare a Atlantic Council.
Ucrainenii viseaza acum la un nou tratat de la Paris – acordul semnat in 1856 care s-a incheiat Razboiul Crimeei. Influenta Rusiei in regiune s-a diminuat, dupa ce a fost infranta de britanici, francezi si otomani. Mai mult, tratatul a interzis Rusiei sa isi construiasca o flota la Sevastopol.
„Acest razboi trebuie sa se termine in acelasi fel, cu flota de la Marea Neagra scufundata si Rusiei sa-i fie interzis prin legea internationala sa isi construiasca una noua”, a spus Zagorodniuk.


