Pe masura ce invazia rusa a Ucrainei continua, cetatenii Republicii Moldova se confrunta cu o stare de anxietate crescuta, scrie Euronews.
Ei se intreaba cu teama daca micuta lor tara din estul Europei, de aproximativ 2,6 milioane, este urmatoarea care va intra in atentia Moscovei - noteaza Euronews.
In acelasi timp, ”cel mai sarac stat din Europa” gazduieste cel mai mare numar de refugiati ucraineni pe cap de locuitor: peste 300.000 de persoane au trecut granita in Moldova, de la izbucnirea razboiului, din 24 februarie.
Temerile sunt legate de posibile miscari de trupe in regiunea separatista ransnistreana de pe malul stang al raului Nistru, precum si ca urmare a atacului Rusiei asupra orasului Odesa din sudul Ucrainei - aflat la doar 60 de kilometri de cel mai apropiat oras de granita Republicii Moldova, Palanca.
Pentru Vlad, in varsta de 31 de ani, cercetator la Academia de Stiinte din Moldova, principala preocupare este daca Kremlinul isi va limita atacurile asupra Ucrainei sau se va extinde si mai mult in alte foste teritorii ale Uniunii Sovietice.
“Rusii s-ar putea sa nu se opreasca la Odesa, ci sa vina in Transnistria si Moldova. Sper sa nu se intample asta, dar posibilitatea exista”, spune el.
Cu toate acestea, oameni precum Gheorghe, in varsta de 63 de ani, care lucreaza ca paznic de noapte, sunt de parere ca razboiul s-ar putea opri la granita.
“Nu cred ca rusii vor ajunge in Moldova. Ce sa vrea de aici, vinurile noastre? Nu, cred ca vor opri la Nistru”, spune Gheorghe.
Necazurile transnistrene reapar
De mai bine de 30 de ani, Republica Moldova are pe teritoriul sau intre 1.500 si 2.000 de soldati rusi, ca urmare a unui razboi din regiunea separatista a Transnistriei, care s-a autoproclamat republica sovietica separata atunci cand lumea se astepta ca Chisinaul sa-si declare independenta in 1990.
Pe fondul tentativei de lovitura de stat din 1991 de la Moscova si a despartirii Moldovei de ramasitele URSS, separatistii transnistreni sustinuti de Rusia au purtat o insurectie transformata in razboi cu drepturi depline pana la incetarea focului, din 1992 si pana in prezent.
Incetarea ostilitatilor a venit odata cu intelegerea de a accepta „fortele rusesti de mentinere a pacii” in fasia de pamant cuprinsa intre Moldova si Ucraina.
Cu toate acestea, in Transnistria, Rusia mentine si Grupul Operativ al Trupelor Ruse - sau GOTR - care raporteaza direct Districtului Militar de Vest al Armatei Ruse cu sediul la Sankt Petersburg.
Acest grup militar nu are mandat legal de a se afla pe teritoriul Moldovei, unde pazeste vechiul depozit de munitii in stil sovietic din satul Cobasna, langa granita cu Ucraina.
Trupele sunt in esenta aceleasi, fiind o rotatie intre misiunea de mentinere a pacii si paza depozitului.
La Cobasna sunt depozitate aproximativ 20.000 de tone de munitie aflate in descompunere din epoca sovietica, ceea ce reprezinta un pericol pentru intreaga regiune, in cazul unui accident.
Pentru a complica lucrurile si mai mult, acolo sunt pastrate si materiale explozive sovietice din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, care au fost aduse in Moldova din Germania si fosta Cehoslovacie, dupa caderea Zidului Berlinului in 1991.
Fostul ministru al apararii, Vitalie Marinuta, a declarat pentru Euronews ca, avand in vedere intentiile Rusiei de a prelua intreaga Ucraina si opiniile lor cu privire la vecinatatea imediata, Republica Moldova ar trebui sa fie mai ingrijorata ca niciodata.
“Tensiunile se intensifica. Deci, cred ca avem motive de ingrijorare in aceste zile”, a spus Marinuta.


