Rusia nu are superioritate aeriana in Ucraina din cauza pregatirii slabe si a pierderii personalului militar cu experienta, fiind putin probabil ca situatia sa se schimbe in urmatoarele luni, arata Ministerul britanic al Apararii in ultima sa evaluare privind situatia de pe front.
„Pierderile Rusiei probabil depasesc semnificativ capacitatea lor de a produce noi aeronave”, spun britanicii, vorbind si despre timpul indelungat pentru pregatirea unor piloti competenti.
Conform acestora, „este putin probabil” ca situatia sa se schimbe in urmatoarele luni.
Comandantul sef al Fortelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zaluzhni, declara ca Rusia ar fi pierdut de peste doua ori mai multe avioane in Ucraina decat in timpul invaziei sovietice a Afganistanului din 1979.
Pana in 7 noiembrie, fortele ruse ar fi pierdut 277 de avioane in razboiul sau impotriva Ucrainei, potrivit Armatei ucrainene.
In 23 octombrie, un avion militar rusesc s-a prabusit peste o cladire rezidentiala din orasul siberian Irkutk, la sase zile dupa ce un avion de vanatoare Sukhoi Su-34 s-a prabusit peste un bloc de apartamente in orasul sudic Yeysk, in apropiere de Ucraina, si cel putin 15 persoane au murit.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


