Exact la 30 de luni de la momentul în care Putin a declanşat războiul în țara vecină, Ucraina anunță că a utilizat pentru prima dată o armă complet nouă într-un atac pe teritoriul rus. Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, este vorba de o racheta-dronă ucraineană fără pilot. Este posibil ca depozitul rusesc de muniții din regiunea Voronej să fi fost atacat noaptea trecută cu ajutorul acestui sistem. Totodată astăzi Rusia și Ucraina au făcut schimb de 115 prizonieri în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite.

Orașul Ostrogojsk din regiunea Voronej din Rusia a fost atacat noaptea trecută de mai multe drone, iar potrivit autorităților locale, ca urmare a explodat un depozit de muniții.

Direcția de Informații militare a Ucrainei a confirmat un atac asupra unui depozit de muniție din regiunea Voronej.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat laconic, fără a oferi detalii, că trupele ucrainene au utilizat azi noapte într-un atac pe teritoriul rus, o armă complet nouă.

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: “Aceasta este o dronă cu rachetă care este mult mai rapidă decât dronele noastre cu rază lungă de acțiune. Și mai puternică. Acestea sunt toate detaliile despre care sunt încă pregătit să fi le ofer într-o conversație deschisă.”

Zelenski a spus că această racheta-dronă ucraineană fără pilot numită „Palianița” este noua metodă de răzbunare împotriva agresorului, căruia îi va fi foarte greu să spună cu ce a fost lovit. La rândul său, Ministerul Apărării al Federației Ruse a raportat distrugerea a șapte drone de tip aeronavă deasupra teritoriului regiunii Voronej și câte una deasupra regiunilor Belgorod și Briansk.

Între timp incendiul de la rafinăria din orașul Proletarsk din regiunea Rostov, izbucnit acum mai bine de o săptămâna în urma unui atac cu drone s-a extins la casele oamenilor.

Până una alta continuă acțiunile ofensive ale ucrainenilor în regiunea Kursk pe teritoriul Rusiei, dar și asalturile rușilor în estul Ucrainei, către Pokrovsk. Capturarea orașului ar compromite capacitățile defensive și rutele de aprovizionare ale Kievului și ar aduce Rusia mai aproape de obiectivul său declarat de a controla întreaga regiune Donețk.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat aseară un apel dur la ţările aliate, afirmând că ţara sa are nevoie de arme livrate la timp, nu de promisiuni. Preşedintele american Joe Biden a vorbit la telefon cu Zelenski, anunţând livrarea unui nou ajutor militar, care include rachete de apărare aeriană, echipamente antidrone, rachete antiblindate şi muniţii.