Explozii puternice au fost auzite in Ucraina dar si in Rusia. Dronele de atac ale rusilor au lovit tinte civile in Harikov, provocand incendii. Pe de alta parte o drona ucraineana doborata a cazut pe o rafinarie de petrol din Sankt Petersburg.
Explozii puternice au putut fi auzite in Sankt Petersburg, orasul natal al presedintelui Vladimir Putin. Pe retelele de socializare au aparut mai multe inregistrari video care surprind aceste momente. O drona care a fost interceptata a cazut pe rafinaria Nevski Mazut provocand un incendiu.
Presa ucraineana citand o sursa din cadrul serviciilor speciale ucrainene scrie ca explozia de la rafinarie a fost provocata de un atac cu drona si ca aeronava fara pilot a reusit sa evite un sistem de aparare S-400 „Triumph”, cel mai avansat al fortelor armate ruse.
Desi fortele armate ucrainene nu par sa fi revendicat deocamdata la nivel oficial un atac asupra orasului din nord-vestul Rusiei, aceasta nu ar fi prima oara cand ele lanseaza lovituri in directia acestui oras aflat la 850 de kilometri de cel mai apropiat punct al granitei dintre Rusia si Ucraina. Pe de alta parte, apararea aeriana a Ucrainei a doborat 14 din cele 20 de drone lansate de Rusia intr-un atac desfasurat noaptea trecuta. Fortele Kievului au precizat ca au fost vizate 5 regiuni, printre care si Harikov, unde au izbucnit incendii la blocuri de apartamente si la infrastructura.
Intre timp pe front preconizatul efort ofensiv rusesc pentru iarna-primavara anului 2024 este in curs de desfasurare in zona de frontiera dintre regiunile Harikov si Lugansk, scrie Institutul pentru studiul Razboiului.
Seful directiei principale de informatii militare ucrainene, Kirilo Budanov, a declarat ca ofensiva rusa din Ucraina este in curs de desfasurare si ca fortele rusesti vor sa ajunga la un rau care trece in zona de frontiera dintre Harikov si Lugansk. Budanov a prognozat ca fortele rusesti nu vor reusi totusi sa atinga aceste obiective si probabil ca vor fi complet epuizate pana la inceputul primaverii.
Cu toate acestea directorul CIA a venit cu afirmatii nu prea incurajatoare. El sustine ca Ucraina se va confrunta probabil cu un an greu in razboiul cu Rusia in 2024, precizand ca intreruperea ajutorului american pentru Kiev ar fi o eroare de proportii istorice.

