Zeci de mii de civili sunt inca blocati in Mariupol, oras ramas fara electricitate, apa curenta sau gaz. Eforturile numeroase de a deschide coridoare pentru distribuirea ajutoarelor si evacuarea rezidentilor au esuat. Pentru cei care au reusit sa scape, suferinta este departe de a se fi incheiat, mai ales pentru copiii lor, scrie BBC.
Nadia Denysenko si copiii ei au reusit sa scape dupa trei saptamani din orasul bombardat continuu. Au stat in frig, in apartamentul lor ramas fara geamuri dupa ce un obuz a explodat in apropiere. Zile intregi au avut foarte putin de mancare si aproape nimic de baut. Primul lucru pe care l-au facut dupa ce au scapat din oras a fost sa cumpere paine, carnati si apa.
"Am fost atat de fericiti ca avem apa imbuteliata. Am terminat-o in cateva secunde", a spus Nadia, amintindu-si momentul in care s-a simtit intr-o oarecare siguranta cu cei doi fii ai sai, de 14 si cinci ani, si fiica de 12 ani. "Cand a inceput razboiul, fiul meu cel mic a spus: <Mama, mi-ar placea sa iau niste paine>".
Povestea ei este doar un exemplu din miile asemanatoare care arata curajul incredibil de care au dat dovada ucrainenii in mijlocul unei tragedii imense. Noptile stateau in subsoluri, in adaposturi. De obicei se trezeau la 05:00 din cauza exploziilor puternice.
"A fost iadul. Pur si simplu iadul", a povestit Nadia, care are 39 de ani. "Iti traiai zilele fara sa stii daca vei mai fi in viata dimineata."
Mariupol a trait cele mai mari orori ale agresiunii Rusiei impotriva Ucrainei. Mii de oameni au murit in timp ce fortele invadatoare au inconjurat orasul, atacandu-l din aer, terestru si de pe mare. Multi sunt ingropati in gropi comune, fara slujbe si fara sa se stie cine sunt. Strada dupa strada, cladire dupa cladire, cea mai mare parte a orasului este acum in ruine.
Nu conta daca ai bani, nu mai era nimic de mancare
"Am fost bombardati puternic. Nu le-a pasat de nimic... Fiul meu a tot intrebat: 'De ce sunt explozii?'". Ii raspundeam: <Nu-ti face griji, fiule. Sunt doar artificii>", a afirmat Nadia.
Femeia a povestit ca in ultimele doua zile cat au mai stat acolo, nu au mai avut nimic de mancare. Nici macar cereale sau fulgi de ovaz. Nu conta daca aveai bani, pentru ca in oras nu mai era nimic de mancare.
Intr-una dintre incercarile lor de a fugi, s-au dus intr-un loc unde s-au adunat masini, crezand ca ar putea fi un punct de plecare. Acolo au fost insa atacati. Au reusit sa supravietuiasca doar dupa ce un barbat i-a impins pe ea si pe copii intr-o cladire avariata din apropiere.
"Cand am plecat, am asistat la ceva groaznic", a spus femeia. O masina a fost lovita de un obuz. Soferul, un militar care incerca sa-si scoata familia din oras, a fost ranit la cap. Nadia, impreuna cu alte persoane, l-au adus intr-un subsol, unde o fata, care nu era medic, i-a cusut rana folosind ac si ata obisnuita.
"Dupa ce am vazut toate acestea, ne-am intors acasa si fiul meu mai mic m-a intrebat: <Mama, de ce incearca sa ne omoare?> Ce as fi putut sa-i spun? <Nu stiu>", a spus Nadia.
Peste cateva zile, in 17 martie, ea si copiii au reusit in sfarsit sa iasa din oras cu un convoi si au ajuns in Zaporojie. Pe tot parcursul drumului erau puncte de control infiintate de soldati rusi sau separatisti sustinuti de rusi.
Fiul meu inca ascunde mancare: paine, bomboane
"Ne-au verificat telefoanele", a spus Nadia, care banuind ca asta s-ar fi putut intampla, stersese deja toate pozele pe care le avea de la Mariupol. "Cand am plecat din oras, eram murdari si plini de noroi. Nu facusem dus. Cand nu ai nimic de baut, nu te gandesti sa faci un dus."
"Acum suntem in siguranta si putem cumpara mancare, dar fiul meu inca ascunde mancare: paine, bomboane. O ascunde in diferite parti ale apartamentului in care stam noi", a spus ea.
"L-am intrebat de ce face asta, iar el mi-a raspuns: <Ca sa pot manca ceva si maine>".
Femeia spera ca intr-o zi, cand razboiul se va incheia, iar orasul va fi reconstruit, sa se poate intoarce in Mariupol. "Nu inteleg de ce s-a intamplat tot ce s-a intamplat. De ce au facut-o?", se intreaba ea, inca.