Fortele de invazie din Mariupol incearca sa ia cu asalt combinatul Azovstal, in timp ce sute de civili si soldati, blocati in subsolurile uzinei, asteapta sa fie evacuati. Mai multe coridoare umanitare urmau sa aiba loc astazi. Armata rusa confirma atacul si sustine ca a reluat bombardamentele dupa ce trupele ucrainene ar fi profitat de o incetare a focului pentru a se muta in pozitii de tragere.

Potrivit informatiilor furnizate atat de armata rusa, cat si de fortele de aparare ucrainene, bombardamentele asupra combinatului au fost reluate.

Trupele rusesti au inceput sa bombardeze combinatul dupa ce soldatii ucraineni ar fi profitat de o incetare a focului pentru a se muta in pozitii de tragere, sustine armata rusa. 

”A fost anuntat regim de incetare a focului in momentul in care civilii urmau sa fie evacuati de pe teritoriul Azovstal. In acest timp, armata ucraineana, care se afla in subsoluri, a iesit pentru a-si regrupa pozitiile. Iar acum armata rusa foloseste artileria si fortele aeriene pentru a le distruge pozitiile.”

Un nou coridor umanitar, destinat evacuarii civililor din subsolurile combinatului siderurgic Azovstal, urma sa fie deschis astazi la ora 7:00. Comandantul adjunct al Regimentului Azov a spus ca cei blocati in otelarie au putine rezerve si trebuie evacuati de urgenta.

Sviatoslav PALAMAR, COMANDANT ADJUNCT AL BATALIONULUI AZOV: ”Cerem sa fie evacuati toti civilii, inclusiv soldatii raniti care au nevoie de ingrijiri medicale urgente.”

Un soldat, blocat si el in subsol, povesteste drama prin care trec soldatii raniti in urma atacurilor.

”Resursele noastre sunt extrem de limitate. Baietii mor in fata ochilor nostri pentru ca nu avem posibilitatea de a-i evacua.” 

Pentru a putea iesi din oras, civilii ar fi fost nevoiti sa treaca prin asa-numitele centre de ”filtrare” infiintate de fortele ruse cu scopul de a monitoriza persoanele care parasesc Mariupolul. Acolo, civilii erau interogati si pusi sa “renunte” la Ucraina. 

” Au zis ca filtrele incep de la cei cu varsta de 14 ani. Sora mea are 12 ani, ea a ramas in masina. Nu voi uita niciodata conversatia dintre doi soldati: 

- Ce ai facut cu oamenii care nu au trecut de filtrare?

-„Am impuscat zece si nu am mai numarat, nu este interesant.” 

Multi locuitori din Mariupol au fugit pe jos sau cu masina atunci cand eforturile de a organiza evacuari in masa cu autobuzul au esuat. Oamenii spun ca au fost nevoiti sa fure din magazine, asa cum nu mai aveau hrana.

Evghen TUZOV, LOCUITOR DIN MARIUPOL: “La un moment dat, in care nu a mai fost posibil sa gasim mancare, iar barbatii au plecat sa ia din magazine paine si produse pentru familiile lor, nu pot considera asta huliganism. A fost o necesitate de a supravietui.”

In ultimele 3 zile, peste 200 de civili au fost evacuati din uzina Azovstal. Orasul Mariupol se afla aproape in totalitate sub controlul trupelor ruse, o mare parte din el fiind distrus in saptamanile de bombardamente intense.