Rusia continua sa avanseze in Bahmut, insa aparatorii ucraineni inca rezista. Expertii de la Institutul american pentru studiul razboiului sunt de parere ca daca orasul va fi ocupat de rusi aceasta va fi limita ofensivei rusesti in estul Ucrainei. Si serviciile de informatii americane considera ca este putin probabil ca Rusia sa captureze semnificativ mai multe teritorii in acest an.

Armata ucraineana a recunoscut ca fortele ruse continua sa avanseze in orasul Bahmut, a anuntat Statul Major al Ucrainei, precizand ca soldatii ucraineni au reusit sa blocheze fortele Moscovei in mai multe zone din si in jurul orasului.  

Potrivit Ucrainei, Rusia continua sa se bazeze in mare masura pe artilerie, sustinuta de sisteme de lansare multiple de rachete si elicoptere.  

Armata ucraineana, care trage mii de obuze zilnic pentru a respinge trupele ruse, spune ca se afla in criza de obuze de calibrul 155 mm si si-a avertizat in acest sens aliatii occidentali in ultimele saptamani. Ieri la reuniunea informala a ministrilor europeni ai apararii desfasurata la Stockholm, seful diplomatiei europene a cerut ca tarile UE sa trimita Kievului cat mai rapid munitia din rezervele lor.  

Josep BORRELL, SEFUL DIPLOMATIEI EUROPENE:Vorbim despre saptamani, asa ca trebuie sa folosim ceea ce avem deja. Ceea ce armatele europene au deja in stocurile lor si in contractele pe care le-au transmis industriei.” 

Borrell a cerut statelor membre sa contribuie cu inca un miliard de euro pentru a finanta achizitia a circa 250.000 de obuze de artilerie de calibrul 155 mm pentru Ucraina, desi Kievul spune insa ca are nevoie de cel putin patru ori mai multe in timp ce este amenintat cu incercuirea in orasul Bahmut. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a estimat ca acest bastion ar putea cadea in cateva zile.  

Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL AL NATO:„Nu putem exclude ca in cele din urma Bahmut sa cada in zilele urmatoare.” 

O eventuala cadere a acestui oras in mainile trupelor ruse le-ar deschide acestora ”cale libera” in estul Ucrainei, a avertizat anterior presedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Armata rusa va fi probabil incapabila sa continue nivelul actual de lupta, chiar si cu posibila capturare a Bahmutului, si este putin probabil ca Rusia sa cucereasca mai multe teritorii in acest an, sustine seful serviciilor de informatii americane. 

Avril HAINES, DIRECTORUL NATIONAL DE INFORMATII AL SUA:„Nu ne asteptam ca armata rusa sa se restabileasca suficient in acest an pentru a realiza castiguri teritoriale majore, insa Putin calculeaza foarte probabil ca timpul joaca in favoarea sa si crede ca prelungirea razboiului, cu pauze intermitente in lupte, poate fi cea mai buna cale care i-a mai ramas pentru a-si asigura in cele din urma interesele strategice in Ucraina, chiar daca va dura ani de zile."

Intre timp Polonia a anuntat ca va livra Ucrainei  inca zece tancuri Leopard si ca este gata impreuna cu Slovenia sa furnizeze avioane de lupta MiG-29. Marea Britanie, Franta, Polonia si tarile baltice sunt in favoarea trimiterii de avioane de lupta. Germania si SUA nu sunt pregatite pentru acest lucru.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.