Autoritatile ucrainene au declarat sambata ca mai multe autobuze cu civili care erau evacuati au fost oprite si retinute de fortele ruse, ca parte a ceea ce sustin ei a fi o campanie de presiune pentru a-i forta pe unii rezidenti sa plece in Rusia, scrie CNN.

Oleksandr Starukh, seful administratiei regionale Zaporojie, a declarat ca un convoi de evacuare cu peste 50 de autobuze care pleca din orasul-port ucrainean asediat Mariupol la Zaporojie a fost tinut peste noapte la un punct de control rusesc din Vasilivka, la aproximativ 56 de km sud de Zaporojie.

Starukh a spus ca in convoi erau si doua ambulante care transportau trei copii ce necesitau ingrijiri medicale urgente.

Petro Andriuschenko, consilier al primarului din Mariupol, a declarat ca rusii retin mii de evacuati din Mariupol langa Vasilivka in conditii proaste, fara hrana si apa.

Unii dintre locuitorii care cautau sa fuga de la Mariupol, a sustinut Andriscenko, au fost dusi direct in orasul Donetk – care se afla sub control rusesc – si apoi mai departe in Rusia.

Informatiile nu au putut fi confirmate din surse independente.

Sursa: