Ucraina a repoziționat soldați la est de Harikov din cauza atacurilor puternice ale rușilor. Potrivit analiștilor, deși rușii nu au forțele necesare pentru a cuceri un teritoriu semnificativ în această zonă, totuși au avansat ușor și au forțat ucrainenii să desfășoare unități de rezervă. Pe de altă parte o rachetă ATACAMS lansată de Ucraina ar fi lovit o benzinărie de pe aeroportul militar Belbek din Crimeea. Despre asta a anunțat Ministerul rus al Apărării care a precizat că 5 astfel de proiectile au fost doborâte noaptea trecută.
În analiză se mai arată că ritmul ofensivei rusești continuă să încetinească după ce rușii au ocupat zone despre care oficialii ucraineni au spus că sunt mai puțin defensive. Experții spun că este crucial ca forțele armate ucrainene să aibă capacitatea de a desfășura operațiuni contraofensive pe scară largă.
Potrivit cotidianului The Hill ucrainenii au adus pe frontul de la Harikov unități de rezervă. Acest lucru ar putea pune în pericol pozițiile ucrainene din alte părți ale frontului. Analiștii consideră că Rusia, în acest ritm de ofensivă, ar putea menține presiunea pe parcursul câtorva luni.
După ce rușii au început ofensiva la Harikov, oficialii de la Kiev i-au cerut președintelui american Joe Biden să ridice interdicția de a folosi arme americane pentru lovituri asupra Rusiei. Despre asta scrie cotidianul POLITICO, care precizează că un grup de parlamentari ucraineni se află săptămâna aceasta la Washington pentru a cere sprijinul Congresului în această problemă. Obiectivul Ucrainei este de a lovi depozitele militare rusești pentru a perturba operațiunile ofensive. Între timp aseară se pare că ucrainenii au lovit aeroportul militar din Crimeaa ocupată. Potrivit presei locale o benzinărie a luat foc.
Ministerul rus al Apărării a raportat că forțele sale de apărare aeriană au distrus cinci rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS, pe care armata ucraineană le-a lansat peste noapte spre Crimeea. Ministerul nu a furnizat nicio dovadă că Ucraina a folosit sistemele de rachete tactice ale armatei, sau ATACMS, furnizate de SUA, despre care Washingtonul a declarat la începutul acestei săptămâni că au ajuns deja în Ucraina.

