Un armistitiu in razboiul declansat de Rusia impotriva Ucrainei poate fi asteptat in 2023 sau chiar la jumatatea acestui an, a declarat un fost general al armatei germane si al NATO, relateaza luni DPA, transmite stirileprotv.ro

"Ma astept sa se intample la vara, cand ambele parti vor spune ca razboiul nu duce nicaieri", a declarat Hans-Lothar Domrose pentru grupul media Funke.

Cea mai probabila perioada pentru aparitia unui astfel de impas este intre lunile februarie si mai, a spus el.

"Acela va fi momentul pentru negocierea unui armistitiu", a spus Domrose, care a detinut pozitii de rang inalt in cadrul fortelor internationale din Afganistan si mai tarziu in structurile de comanda ale NATO in Europa.

El a subliniat insa ca un armistitiu nu inseamna pace. "Armistitiu inseamna ca nu se mai trage. Negocierile vor dura probabil mult timp si este nevoie de un mediator", a afirmat fostul general, nominalizandu-i printre posibilii candidati la conducerea negocierilor pe secretarul general al ONU Antonio Guterres, pe presedintele turc Recep Tayyip Erdogan sau pe premierul indian Narendra Modi.

Este putin probabil ca Rusia sa intre in alegerile din 2024 in plin razboi

Singurul lucru care mai ramane de facut este o solutie negociata care este acceptabila pentru ambele parti, "desi lui (Vladimir) Putin i-ar placea sa aiba toata Ucraina, iar lui (Volodimir) Zelenski i-ar placea sa elibereze toata Ucraina din nou".

Ca o posibila solutie, Domrose a spus ca presedintele ucrainean ar putea renunta la a cere reintegrarea imediata a unor teritorii ca Crimeea in Ucraina si sa fie de acord cu o perioada de tranzitie pentru acest lucru.

Expertul de securitate Andras Racz, din cadrul Consiliului German pentru Relatii Externe, a fost de acord ca ar putea exista negocieri intre Ucraina si Rusia in vara.

"Sunt destul de sigur ca pana la sfarsitul anului vom avea un soi de armistitiu, in urma caruia speram sa nu mai existe deloc lupte, sau macar mai putine lupte", a declarat Racz pentru grupul media.

El a spus ca este improbabil ca Rusia sa vrea sa fie angajata intr-un razboi intens inaintea sau in timpul alegerilor prezidentiale care urmeaza sa aiba loc in 2024.

McAllister: Kremlinul nu trebuie sa impuna o pace dictatoriala in Ucraina

De aceea el se asteapta ca Rusia sa vrea sa reduca intensitatea razboiului in cursul lui 2023.

"Asta s-ar putea intampla si din cauza faptului ca problemele cu aprovizionarea ale armatei ruse probabil se vor intensifica in vara", a adaugat Racz.

Presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, David McAllister, a subliniat ca Kremlinul nu poate si nu trebuie sa impuna o pace dictatoriala in Ucraina.

"Daca si cand conditiile pentru negocierea unui armistitiu sunt intrunite, tine numai de guvernul ucrainean sa decida", a declarat McAllister pentru grupul Funke.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.