Fostul vicepresedinte american Mike Pence a efectuat joi o vizita in Ucraina, in semn de sustinere a Kievului in razboiul impotriva Rusiei, in contextul in care candidatii republicani la presedintia Statelor Unite, in 2024, au pozitii diferite cu privire la rolul Americii in acest razboi, relateaza CNN, scrie hotnews.ro.

Pence s-a intalnit in privat cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la palatul prezidential din Kiev. El i-a spus ca este mai hotarat ca oricand sa sustina Ucraina, citeaza News.ro.

Pence a vizitat, la Kiev, un centru de ingrijire a copiilor din teritorii ocupate sau care au fost deportati in Rusia, a adus un omagiu la Zidul Aparatorilor Cazuti ai Ucrainei si a vizitat Biserica ortodoxa Sf. Mihail.

El s-a oprit, in cursul vizitei, in trei orase si sate - Bucea, Irpin si Mosun -, la periferia Kievului, avariate puternic in bombardamente si unde s-au comis atrocitati impotriva civililor in timpul ocupatiei ruse, in 2022, unde s-a intalnit cu locuitori si a depus flori la memoriale ale victimelor razboiului.

„Poporul american se roaga impreuna cu voi si va sustine”, le-a spus unor familii cu care s-a intalnit la Irpin.

Fostul vicepresedinte sustine puternic ajutorul american al Ucrainei impotriva invaziei ruse, argumentand ca acest lucru este in interesul Americii.

Aceasta sustinere a creat o prapastie intre candidatii republicani in alegerile prezidentiale din 2024.

Fosta guvernatoare a statului South Carolina Nikki Haley si fostul senator din acest stat Tim Scott pledeaza in favoarea unei sustineri a Ucrainei, in timp ce fostul presedinte american Donald Trump si guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, pun in dicutie ajutorul american.

Pence nu se afla la prima sa vizita in Ucraina de la invazia rusa.

In martie, cu mult timp inainte sa-si anunte candidatura la presedintie, Pence a efectuat o vizita la frontiera ucraineana si s-a intalnit cu refugiati din calea razboiului.

Ambele vizite au fost organizate de Samaritan’s Purse, o organizatie de caritate evanghelica americana, condusa de catre pastorul Franklin Graham. Atat fostul vicepresedinte, cat si sotia sa, Karen, au facut voluntariat in cadrul acestei organizatii, citeaza News.ro.