Analiza fotografiilor din satelit si din retele de social media releva o crestere semnificativa a numarului de morminte in regiunile din Ucraina ocupate de rusi, in special la Mariupol, oras-port strategic pe coasta Marii Azov, care a fost timp de doua luni sub asediul trupelor ruse, potrivit unui raport publicat vineri de catre o organizatie neguvernamentala, relateaza AFP.

Centru pentru rezilienta informationala (CIR), o organizatie neguvernamentala care lupta impotriva dezinformarii, a analizat sase zone care au fost sau se afla inca sub controlul fortelor ruse in Ucraina.

‘Informatiile din sursa deschisa pot oferi un acces fara precedent in spatele liniilor frontului si in zonele ocupate de fortele ruse’, afirma Benjamin Strick, directorul de investigatii al CIR.

La cimitirul Starokrimski din Mariupol (sud-est), de exemplu, autorii raportului estimeaza ca aproximativ 1.000 de noi morminte sunt observabile intr-o perioada de cinci luni, intre 21 octombrie 2021 si 28 martie 2022 – la o luna dupa inceputul razboiului.

Ritmul inhumarilor a crescut apoi semnificativ cu 1.141 de noi morminte vizibile in imaginile din satelit intre 28 martie si 12 mai si peste 1.700 de alte morminte intre 12 mai si 29 iunie, potrivit autorilor raportului respectiv.

‘Raportul nostru ilustreaza presiunea extrema si continuu exercitata asupra vietii civile in Ucraina’, spune in continuare Benjamin Strick, potrivit caruia ‘mormintele improvizate si numarul in crestere de gropi, in special in interiorul si in jurul zonelor ocupate, reprezinta o ilustrare frapanta a numarului de civili morti’.

Pentru a ajunge la aceste cifre, cercetatorii au comparat imaginile din satelit cu datele de geolocalizare, in special cele provenite din social media.

Imaginile au aratat de asemenea mari transee in doua locuri din apropiere de Mariupol – Pionerske si Mangus – precum si gropi sapate in graba in jurul orasului-port.

Ucraina evalueaza la 22.000 de morti numarul civililor care au pierit la Mariupol, scena celor mai violente confruntari ale razboiului declansat de Rusia in 24 februarie pana in prezent.

La Herson, un oras de asemenea situat in sudul Ucrainei, ocupat de rusi, CIR estimeaza ca 824 de gropi au fost sapate de la declansarea razboiului pana la inceputul lunii aprilie.

Biroul Natiunilor Unite pentru drepturile omului evalueaza la 5.000 numarul civililor ucisi in Ucraina, dar recunoaste ca bilantul real este probabil cu mult mai mare.

Sursa: