Rusia „va trebui sa raspunda” pentru „incalcarile barbare ale legilor razboiului” in Ucraina, a declarat premierul francez Elisabeth Borne in cadrul unei dezbateri in Senat pe tema conflictului, potrivit AFP.
„Ori de cate ori armata ucraineana avanseaza, eliberarea este insotita de descoperirea unor masacre sau gropi comune, ca in Bucha in primavara si mai recent in Izium. Acestea sunt acte socante, revoltatoare, monstruoase. Sunt incalcari barbare ale legilor razboiului, iar Rusia va trebui sa raspunda pentru ele”, a declarat premierul.
De asemenea, Borne s-a referit la „declaratiile neverosimile ale ministrului rus al apararii privind utilizarea de catre Ucraina a unei bombe murdare. „Aceasta nu este altceva decat o alta minciuna din partea Moscovei pentru a legitima escaladarea”,a spus oficialul francez.
Ea a adus un omagiu, in aplauzele Senatului, ucrainenilor al caror „curaj impune admiratie” si al caror „eroism impune respect”.
Dar „in ciuda slabiciunilor rusesti, sa nu credem nici o clipa ca sfarsitul luptelor este aproape”.
„Rusia este pregatita pentru orice. Si nu pe un camp de lupta, ci in jurul unei mese de negocieri vom gasi o cale de iesire din acest razboi”, a spus ea.
In ceea ce priveste armamentul, ea a amintit ca Franta va livra in curand „sisteme antiaeriene, cum ar fi Crotale”, , un sistem de rachete de aparare aeriana cu raza scurta de actiune care se afla in dotarea armatei franceze.
„Si studiem trimiterea de resurse suplimentare de artilerie, cum ar fi lansatorul de rachete unitar (LRU)”, a spus ea.
In martie 2022, Franta furnizase deja Ucrainei MISTRAL, un MANPADS (Man-portable air-defense system) cu raza scurta de actiune, capabil sa doboare o tinte care zboara la o altitudine de 3.000 m, avand o raza maxima de tragere de 6.000 m.


