Se apropie timpul unei paci negociate in Ucraina pentru a reduce riscul unui nou razboi mondial devastator, iar visele privind o dezmembrare a Rusiei ar putea declansa haosul nuclear, a declarat experimentatul diplomat american Henry Kissinger, potrivit Reuters.

Kissinger, un arhitect al politicii de detensionare a Razboiului Rece in calitate de secretar de stat in timpul presedintilor republicani Richard Nixon si Gerald Ford, s-a intalnit de mai multe ori cu Vladimir Putin de cand acesta a devenit presedinte in 2000.

Afirmatiile sale vin intr-un context in care nu se intrevede un final pentru conflictul declansat de invazia lui Putin in Ucraina. Cel putin zeci de mii de oameni au murit, iar milioane au fost nevoiti sa-si paraseasca locuintele. Rusia controleaza acum aproximativ o cincime din Ucraina.

Kremlinul sustine ca cei de la Kiev trebuie sa recunoasca anexarea de catre Moscova a regiunilor din sud si est. Ucraina spune ca toti soldatii rusi trebuie sa paraseasca teritoriul sau, inclusiv Crimeea, pe care Rusia a anexat-o in 2014. Kievul a solicitat sa adere la NATO dupa ce Moscova a anuntat anexarile in septembrie.

Kissinger: „Cum sa evitam un alt razboi mondial"
„Se apropie momentul sa ne folosim de schimbarile strategice care au fost deja realizate si sa le integram intr-o noua structura in vederea realizarii pacii prin negociere", a scris Kissinger in revista The Spectator.

„Un proces de pace ar trebui sa lege Ucraina de NATO, indiferent cum ar fi formulata aceasta legatura. Alternativa neutralitatii nu mai are sens", afirma Kissinger intr-un articol intitulat „Cum sa evitam un alt razboi mondial".

Kissinger a declarat ca a propus in luna mai un acord de incetare a focului care prevede ca Rusia sa se retraga in spatele liniilor de dinainte de 24 februarie, iar Crimeea ar fi subiectul unor „negocieri".

Directorul CIA, William Burns, a declarat intr-un interviu publicat sambata ca, in timp ce majoritatea conflictelor se incheie prin negocieri, evaluarea CIA este ca Rusia nu a fost pana acum serioasa in ceea ce priveste o negociere reala pentru a pune capat razboiului.

Ce spune celebrul diplomat despre „visele privind dezmembrarea Rusiei”
Kissinger, acum in varsta de 99 de ani, a sugerat ca, in cazul in care se va dovedi imposibila revenirea la status quo-ul stabilit in 2014, referendumurile supravegheate la nivel international in teritoriile revendicate de Rusia ar putea fi o optiune.

Kissinger a avertizat ca dorintele de a face Rusia „neputincioasa", sau chiar de a incerca dizolvarea Rusiei, ar putea declansa haosul. Nici Ucraina, nici vreun stat occidental nu a pledat pentru asa ceva, noteaza Reuters.

„Dizolvarea Rusiei sau distrugerea capacitatii sale de politica strategica ar putea transforma teritoriul sau care cuprinde 11 fuse orare intr-un spatiu de conflicte", a declarat Kissinger.

„Forte (interne) concurente ar putea decide sa isi rezolve disputele prin violenta. Alte tari ar putea cauta sa isi extinda pretentiile prin forta. Toate aceste pericole ar fi agravate de prezenta a mii de arme nucleare care fac din Rusia una dintre cele mai mari doua puteri nucleare din lume", a mai spus el.

Sursa: