Primarul orasului ucrainean Herson, Ihor Kolikhaiev, a spus ca armata ucraineana nu se mai afla in oras si ca locuitorii sai trebuie acum sa indeplineasca instructiunile „oamenilor inarmati care au venit la administratia orasului” – indicand ca orasul a cazut sub controlul Rusiei, potrivit CNN, reuters si NYT.

Anuntul de pe pagina sa de Facebook vine dupa cateva zile de presiuni asupra Hersonului de catre fortele ruse care au inconjurat orasul.

Herson este un oras important din punct de vedere strategic cu acces la Marea Neagra, cu o populatie de aproape 300.000 de locuitori.

Miercuri, la Kiev, primarul a contestat pretentiile rusesti de control, spunand ca fortele ucrainene inca lupta in anumite parti ale orasului. Noua postare spunea ca fortele ucrainene au plecat.

Primarul a mai spus intr-un interviu pentru New York Times ca un grup de aproximativ 10 ofiteri rusi inarmati, inclusiv comandantul fortelor care ataca orasul, a intrat miercuri in cladirea primariei. El a spus ca a fost informat de ofiterii rusi ca planuiesc sa infiinteze o noua administratie similara celor din doua enclave separatiste sustinute de rusi din estul Ucrainei.

Ce inseamna asta: daca Herson se afla acum sub controlul Rusiei, ar fi un moment semnificativ al conflictului, deoarece ar marca primul oras important capturat de fortele ruse.

Miercuri seara, Hennadi Lahuta, seful administratiei regionale Herson, a emis un mesaj in care spunea: „Ii rog pe toti cei care nu sunt acasa acum sau care planuiesc sa iasa afara sa nu faca acest lucru. Ocupantii sunt in toate zonele orasului si sunt foarte periculosi.”

Regiunea Herson, care se invecineaza cu Crimeea, a fost atacata inca de la inceputul invaziei ruse, la 24 februarie, in zori.

Fortele ruse „par sa experimenteze in general mai putina rezistenta in Sudul Ucrainei decat in ​​Nord”, a spus purtatorul de cuvant al Pentagonului, John Kirby.

Herson si Mariupol, doua orase majore din sud, sunt inca disputate, a spus Kirby. „Evaluarea noastra este ca, pe masura ce se apropie de aceste doua corase din sud, credem ca trupele ruse se vor confrunta cu mai multa rezistenta”, a spus Kirby.

Sursa: