Iarna care vine va ameninta viata a milioane de ucraineni, dupa ce bombardamentele rusesti au devastat infrastructura energetica a tarii. Oamenii nu au acces la medicamente, iar sute de spitale au fost avariate in timpul luptelor sau au ramas fara lumina, caldura si apa.
Medicii ucraineni salveaza vieti chiar si in timp ce atacurile rusesti lasa spitalele fara energie electrica. Este si cazul lui Artur Voblikov. Baiatul de 13 ani a fost grav ranit saptamana trecuta in urma unui bombardament rusesc in apropierea casei sale din Herson.
El a fost dus intr-un spital fara curent electric din Herson. La lumina unei lanterne pe scari, pe o targa baiatul a fost urcat pana la etajul 6 in sala de operatie.
„A fost greu fara lift si fara lumina sa ridicam baiatul pana la etajul 6. Nu avem nici apa, nici caldura.”
Din cauza ranilor grave, bratul stang al lui Artur a trebuit sa fie amputat.
Natalia VOBLIKOVA, MAMA: „Acestia nu sunt oameni. Nici animale nu-i putem numi. Impusca in civili, in copii.”
Din cauza penelor de curent tot mai mari provocate de atacurile rusesti mai multi medici din Ucraina au recurs la efectuarea de interventii chirurgicale la lumina lanternelor.
„S-a deconectat lumina, iar chirurgii opereaza cu lanternele lor.”
Directorul Regional al OMS pentru Europa, care a vizitat mai multe spitale din orasul Dnipro din estul Ucrainei s-a aratat alarmat de situatia creata.
Hans KLUGE, DIRECTOR OMS PENTRU EUROPA: „Acum temperatura aerului este de aproximativ zero grade Celsius, dar in curand va scadea la -20. In acest moment, nu exista curent electric in tot orasul si in toata regiunea. Cum poate functiona un spital fara electricitate? Cum pot functiona maternitatile fara incubatoare, fara frigidere pentru depozitarea vaccinurilor?”
Asta e tot ce a mai ramas din spitalul din Kupiansk din regiunea Harikov, peste care a cauzt o racheta ruseasca zilele trecute.
Iurii DOMOLEGA, GHIRURG: „Cred ca aceasta parte a cladirii va fi conservata, iar a doua speram, daca va fi lumina, sa o putem folosi deoarece oamenii deja vin la pansamente sau sa le fie scoase atele.”
Oleg LOBODEI, MEDIC ONCOLOG: „Vedeti si singuri ca avem nevoie de ajutor. Vom gasi unde sa amenajam noi cabinete si totul va fi bine. Ucraina va invinge.”
Potrivit OMS, in Ucraina au avut loc, pana acum, peste 700 atacuri care au afectat unitatile spitalicesti. Numai saptamana trecuta au fost bombardate un spital si o maternitate din Zaporojie, iar un nou nascut a fost ucis.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

