Fabricile din zona industriala a Mariupolului, unde se afla si cea mai mare uzina siderurgica si metalurgica din Ucraina si una dintre cele mai mari din Europa, Azovstal, sunt tinta atacurilor armatei ruse.
Au fost facute publice imagini de la locul bombardamentelor, care arata dezastrul din zona industriala a Mariupolului, orasul port la Marea Azov, distrus in proportie de 80-90% de atacurile constante ale armatei ruse.
Mariupol este centru metalurgic. Cele mai mari fabrici de otel din Ucraina detinute de principalul grup metalurgic al tarii, Metinvest, se afla in Mariupol. Combinatul Azovstal, parte a grupului metalurgic, a fost grav avariat de bombardamentele rusesti.
Mariupol gazduieste, de asemenea, cel mai mare port comercial din Marea Azov, de unde Ucraina exporta cereale, fier si otel, iar caderea orasului ar fi o lovitura economica pentru Ucraina si o victorie simbolica pentru Rusia, scrie The Guardian.


