Continua luptele dintre ucraineni si rusi la Bahmut, cel mai fierbinte punct de pe frontul din Ucraina. Potrivit Institutului pentru Studiul Razboiului, viitoarea contraofensiva ucraineana langa Bahmut sau in sudul Ucrainei este o preocupare tot mai mare pentru Rusia, scrie digi24.ro.
Fortele ucrainene au desfasurat un contraatac localizat la sud-vest de Bahmut, pe fondul discutiilor din ce in ce mai intense ale Rusiei despre o potentiala contraofensiva ucraineana in zona Bahmut.
Imaginile geolocalizate publicate pe 19 martie indica faptul ca fortele ucrainene au efectuat un contraatac cu succes la sud-vest de Ivanivske (6 km vest de Bahmut) si au impins fortele ruse mai departe de autostrada T0504 din zona.
Purtatorul de cuvant al Grupului de Forte de Est al Ucrainei, colonelul Serghei Cherevati, a raportat ca fortele ruse au efectuat 25 de atacuri in zona Bahmut pe 19 martie, dar nu si-au asigurat decat castiguri marginale.
Surse ruse au amplificat filmarile pe 18 martie care pretind ca arata o coloana de vehicule blindate ucrainene de-a lungul autostrazii T0504 la sud-vest de Kostyantynivka (22 km sud-vest de Bahmut) si au speculat ca fortele ucrainene se pregatesc sa lanseze operatiuni contraofensive la sud-vest de Bahmut.
Un proeminent blogger rus a sustinut ca fortele ucrainene sunt in prezent capabile sa-si intensifice contraatacurile pentru a stabiliza linia frontului in jurul orasului Bakhmut.
Discutiile din ce in ce mai dese ale oficialitatilor si bloggerilor rusi despre o contraofensiva ucraineana iminenta in zona Bahmut sugereaza ca sursele ruse sunt din ce in ce mai nesigure cu privire la capacitatea armatei ruse de a mentine presiunea in jurul Bahmutului.
In imaginile publicate pe retelele sociale sunt surpinse momente dramatice din lupta pentru controlul orasului. Intr-o astfel de filmare pot fi observati luptatorii ucraineni in transee, iar pe campul de lupta inainteaza blindate ale fortelor ucrainene. Intr-o alta filmare, sunt surpinse luptele din interiorul orasului.
Batalia pentru Bahmut este cea mai lunga si cea mai sangeroasa de cand Rusia si-a inceput invazia la scara larga in urma cu un an. Bahmut ar fi trebuit sa fie inca o batalie de una sau doua luni, avand in vedere ca nu era un oras de pe linia frontului inainte de 2022, dar Ucraina spune ca a fost hotarata sa nu lase fortele ruse sa inainteze in orasele din vest, cum ar fi Chasiv Yar, Kostiantynivka si Kramatorsk.
Se estimeaza ca mii de soldati ucraineni au murit incercand sa mentina pozitii de aparare in transeele noroioase si sa-i impiedice pe rusi sa avanseze. Oficialii occidentali estimeaza ca Rusia ar fi pierdut in jur de 20-30.000 de soldati.


