In estul Ucrainei se duc batalii grele pentru orasul Severodonetk, un oras-cheie din Lugansk. Trupele ruse avanseaza dinspre periferie spre centrul orasului, dar ucranenii apara inca ruinele orasului, blocand o ofensiva masiva a Moscovei in tot Donbasul. Fortele ucrainene au lansat un contraatac de succes in Herson, iar potrivit Institutului pentru Studiul Razboiului, asta ii va obliga pe rusi sa aduca intariri. Armata rusa a bombardat din nou regiunea Odesa: principala tinta a fost podul deja avariat de langa Zatoca. Au fost lovite si cateva case de locuit.
Actuala campanie rusa din estul Ucrainei, care anterior urmarea sa captureze totalitatea regiunilor Lugansk si Donetk, se concentreaza acum aproape in intregime pe Severodonetk. Doi civili au fost ucisi si cinci raniti de bombardamente in timp ce trupele rusesti au intrat la periferia orasului, a declarat guvernatorul regiunii Lugansk.
Serghei GAIDAI, SEFUL ADMINISTRATIEI REGIONALE DIN LUGANSK: „Ei folosesc aceleasi tactici la nesfarsit. Ei bombardeaza timp de mai multe ore - timp de trei, patru, cinci ore - la rand si apoi ataca. Cei care ataca mor. Apoi urmeaza din nou bombardamentul si atacul, si tot asa pana cand reusesc sa patrunda undeva.”
Gaidai a spus ca trupele rusesti ataca orasul cu toate armele si cu sprijin aerian si au intrat in zonele de sud-est si nord-est ale acestuia. Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de distrugeri masive provocate la Severodonetk, cel mai mare oras din Donbas. 90 a suta din case sunt avariate.
Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: ”Ocupara orasului Severodonetk este o sarcina principiala pentru contingentul de ocupate si pe ei nu-i intereseaza cate vieti va costa aceasta tentativa de a arbora drapelul pe cladirea administratiei din Severodonetk, care se afla pe Bulevardul Prieteniei Natiunilor. Cat de amar suna astazi aceasta denumire".
Ministrul rus de externe a declarat ca tinta principala a Rusiei este acum Donbasul, dar a dat de inteles ca Rusia ar putea anexa si alte teritorii.
Serghei LAVROV, MINISTRUL RUS DE EXTERNE: ”Impingerea armatei si batalioanelor ucrainene in afara regiunilor Donetk si Lugansk este, desigur, o sarcina evidenta. In ceea ce priveste restul teritoriilor in care locuiesc oameni care nu vor sa rupa legaturile cu Rusia, populatia acestor regiuni va decide.”
Armata rusa insa nu ataca doar pozitile fortelor ucrainene. 5 persoane au fost ucise si 12 au fost ranite in urma unui atac aerian asupra centrului orasului. Donetk. Printre raniti sunt multi copii deoarece a fost distrusa o scoala.
Fortele ruse au lovit aseara cu rachete orasul Novii Buh, in regiunea Nikolaev. Partea centrala a orasului a suferit pagube semnificative.
Fortele ucrainene au lansat un contraatac de succes in apropierea granitei dintre Herson si regiunea Nikolaev, fortandu-i pe rusi sa treaca in defensiva.Potrivit Kievului au fost ucisi 63 de soldati rusi si distruse 19 unitati de echipament, inclusiv tancuri moderne T-72, un sistem de rachete cu lansare multipla Grad, artilerie, elicoptere si un avion SU-35.
In analiza de azi Institutul pentru Studiul Razboiului precizeaza ca acest contraatac va forta probabil Rusia sa desfasoare intariri in regiunea Herson, care este ocupat predominant de unitati ale sale. Contraatacurile ucrainene ar putea, in plus, sa incetineasca eforturile Rusiei de a consolida controlul administrativ al sudului Ucrainei ocupate. Ministerul britanic al Apararii transmite In evaluarea de azi dimineata ca trupele ruse din Ucraina au suferit pierderi devastatoare in randul ofiterilor de rang mediu si inferior ceea ce inseamna ca grupurile de lupta vor fi mai putin eficiente din cauza lipsei de lideri tineri.

