In estul Ucrainei, batalia pentru Severodonetk este tot mai crancena. Fortele ruse, care au ocupat cea mai mare parte din oras au distrus un pod pe care erau evacuati civili. Trupele ucrainene pastreaza controlul zonei industriale unde se afla uzina chimica Azot, unde la fel ca la Mariupol, s-au adapostit sute de civili.Armata ucraineana anunta ca a recucerit trei sate din regiunea Donetk si a avansat 15 km pe un segment de front. Rusii au ansat astazi 10 atacuri aeriene in Donetk. O femeie si un copil au fost ucisi.
Luptele in estul Ucrainei se intensifica de la o zi la alta. Desi depasita numeric, armata ucraineana rezista atacurilor soldatilor lui Vladimir Putin. Cele mai grele confruntari sunt acum in Severodonetk, unde rachetele cad zi si noapte.
Uzina chimica Azot a devenit principalul camp de lupta din oras. Potrivit liderului autoproclamatei Republici Populare Lugansk, intre 300 si 400 de soldati ucraineni detin apararea in uzina Azot. Tot acolo, potrivit partii ucrainene, sunt aproximativ 200 de muncitori ai uzinei si 600 de locuitori ai orasului.
Leonid PASECHINIK, LIDERUL SEPARATIST DIN LUGANSK: ”Severodonetk nu a fost eliberat complet, 100%. Militarii ucraineni, reprezentanti ai batalioanelor nationale ucrainene raman inca in zona industriala a uzinei Azot, de unde bombardeaza orasul.”
Armata rusa controleaza 95 la suta din Lugansk si daca orasele Severodonetk si Lisiciansk vor fi capturate, atunci intreaga regiune va fi sub controlul trupelor Kremlinului.
Din cauza escaladarii luptelor, oamenii se vad nevoiti sa fuga.
”Acum sunt din ce in ce mai multe bombardamente, casele noastre au fost distruse. Si ieri au plecat multi oameni. Merg la mama mea de 80 de ani din Dnepr.”
In conditii militare, chiar si apa potabila devine un lux, devine din ce in ce mai dificil sa o obtii. Autoritatile ucrainene spun ca fac totul pentru a impiedica civilii sa treaca in spatele liniilor inamice.
Ieri rusii au aruncat in aer inca un pod, care leaga Severodonetk de Lisiciansk peste raul Severski Donet, lasand civilii blocati cu o singura cale de iesire. Ucrainenii au reusit, cu ajutorul tunurilor M777 primite de la americani, o operatiune in care au distrus trei lansatoare multiple de rachete rusesti in regiunea Lugansk.
Aparatorii ucraineni lupta cu inversunare pentru fiecare metru din acest oras a declarat presedintele Volodimir Zelenski.
Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: "Obiectivul tactic cheie al ocupantilor nu s-a schimbat: ei fac presiuni in Severodonetk, lupte severe sunt in curs de desfasurare acolo, literalmente pentru fiecare metru."
Ministerul britanic al apararii afirma, in evaluarea de azi dimineata, ca operatiunile militare de traversare a raurilor vor fi printre cei mai importanti factori ce vor decide soarta razboiului din Ucraina. Sectorul central cheie, cu o lungime de 90 km, al liniei frontului rusesc din Donbas se afla la vest de raul Siverskii Donetk. Kievul se teme ca Moscova isi va trimite acolo azi, maine toate fortele pentru a cuceri Severodonetk. Cucerirea acestui oras ar deschide drumul catre un alt oraa important, Kramatorsk, o etapa pentru cucerirea intregului bazin Donbass, o regiune locuita preponderent de vorbitori de limba rusa.

