In teritoriile ocupate de Putin din Ucraina a fost descoperita o intreaga retea de cazinouri clandestine, conduse de o banda care facea afaceri secrete, scrie publicatia italiana Il Messaggero, citata de g4media.ro.
Descoperirea a fost facuta in urma unei serii de raiduri efectuate de Serviciul de Securitate ucrainean (SBU) in peste 40 de case de jocuri de noroc ilegale – ascunse printre cladiri de birouri si depozite – care, conform serviciilor secrete ucrainene, lucrau in secret pentru Volodimir Saldo, seful administratiei ruse in regiunea Herson. Organizatia criminala, cu ramificatii in regiunile Kiev, Jitomir si Herson, ar fi implicata in operatiuni de finantare in beneficiul autoritatilor desemnate de Moscova, in schimbul unor favoruri si a unui tratament preferential.
Deocamdata nu se stie cu precizie care era natura acestor favoruri, insa, conform celor dezvaluite, datorita acestui sistem, gruparea infractionala a reusit sa genereze profituri de peste 25 de mii de euro pe zi. Dintre cei arestati, cel putin sase persoane sunt acuzate ca ar fi avut rol de lider in cadrul organizatiei.
”Dupa eliberarea Hersonului, organizatorii cazinourilor s-au mutat la Jitomir, cu speranta de a scapa de justitie. Acolo au decis sa-si extinda „reteaua”. In acest scop, intre regiunile Jitomir si Kiev au fost deschise alte sase centre de jocuri de noroc. Zeci de oameni care lucreaza pentru organizatie s-au angajat in intretinerea acestora, in instalarea echipamentelor IT si in recrutarea de personal”, au declarat purtatorii de cuvant ai SBU.
Nu este prima data cand jocurile de noroc, in special cele ilegale, au dat batai de cap autoritatilor de la Kiev, de cand au fost din nou legalizate in 2020.
La 1 martie, Comisia Nationala pentru reglementarea de stat a comunicatiilor electronice a Ucrainei (NCEC) a anuntat ca a blocat peste 700 de site-uri de jocuri de noroc considerate ilegale, din tara.
Lista includea multe cazinouri online rusesti si internationale, inclusiv cea mai mare platforma de poker online din lume – pokerstars.com. ”Lista neagra” mai includea si 1Xbet, MelBet, FonBet, FanSport, Joker si BetWinner. Potrivit SBU, aproximativ 70% din piata jocurilor de noroc din Ucraina este controlata de diversii operatori ilegali de pe web.


