O serie de semnale sugereaza ca Ucraina ar putea face progrese in jurul orasului Kreminna din regiunea Lugansk, in estul tarii, scrie Sky News, transmite g4media.ro

Rusia a facut din capturarea regiunii ucrainene Donbas – formata din Lugansk si Donetk – unul dintre principalele obiective ale invaziei sale.

Pe parcursul verii, Moscova a pretins ca ar controla intreaga regiune Lugansk – dar Ucraina a inceput o contraofensiva in toamna, recucerind unele sate si apropiindu-se tot mai mult de orasul ocupat Kreminna.

Rapoarte neconfirmate de pe retelele de socializare au sugerat ca fortele ucrainene ar putea fi acum in jurul perimetrului orasului – dar nu a existat inca nicio confirmare din partea autoritatilor ucrainene.

A existat, totusi, acest tweet enigmatic al consilierului prezidential Andrii Iermak – care se traduce prin „luati-o usor, aveti rabdare”.

Unii comentatori au sugerat ca acest lucru se refera la situatia din jurul Kreminnei.

Seful administratiei militare regionale din Luhansk, Serhiy Haidai, a facut, de asemenea, aluzie la miscari in jurul orasului.

„Vesti bune vor veni in curand. Mergem frumos in directia Svatove si Kreminna”, a scris el pe Telegram.

Cu cateva zile inainte, el a declarat ca militarii ucraineni „se indreapta treptat spre” orasele ocupate si ca mai sunt doar „cativa kilometri pana la Kreminna”.

Kreminna este o artera logistica importanta pentru Rusia, aprovizionand unitatile sale din regiunea Luhansk, precum si din nordul Donetkului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.