Partizanii ucraineni ce lupta in teritoriile controlate de rusi au acordat un interviu rar in care relateaza despre operatiunile duse impotriva fortelor de ocupatie, avand un mesaj transant pentru acestea: „Nu sunteti acasa!”, relateaza Meduza.
Interviul acordat de o parte a partizanilor ucraineni jurnalistilor de la The New York Times vine dupa ce mai multe explozii au zguduit Crimeea anexata ilegal de Moscova in 2014, presedintele rus Vladimir Putin demitandu-l miercuri din functie pe comandantul Flotei Marii Negre, responsabil de aerodromurile din peninsula.
Desi nu a confirmat oficial ca ucrainenii s-au aflat in spatele exploziilor, Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii principali ai presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat marti ca rusii se pot astepta la astfel de explozii si in urmatoarele doua-trei luni, fortele armate ucrainene urmarind sa creeze „haos” in randul invadatorilor.
Svarog (spiritul focului in mitologia slava), unul dintre partizanii ucraineni, s-a intalnit cu un jurnalist de la The New York Times la Zaporojie, un oras din sudul Ucrainei aflat la aproximativ 100 de kilometri nord de Melitopolul ocupat de fortele de invazie la inceputul lunii martie.
Melitopolul este unul dintre centrele rezistentei ucrainene, familiile militarilor rusi fiind evacuate din oras saptamana aceasta dupa mai multe lovituri ale partizanilor, inclusiv una care a aruncat in aer sediul Partidului Rusia Unita condus de presedintele Vladimir Putin.
Ucraina a inceput pregatirea partizanilor inainte de razboi
Svarog le-a relatat celor de la NYT ca armata ucraineana a inceput sa antreneze partizani cu cateva luni inainte de invazia declansata de Putin pe 24 februarie si ca zeci de organizatii diferite au fost angajate in pregatirea militara a populatiei civile.
Partizanul spune ca si el a participat ocazional la sesiunile de pregatire organizate de Sectorul de Dreapta si Corpul National, doua ramuri ale miscarii Azov. Mai aproape de inceputul razboiului, Fortele de Operatiuni Speciale ale Ucrainei au inceput sa dezvolte un program mai structurat si mai secret, care includea instructiuni despre efectuarea actelor de sabotaj, manipularea de explozibili si crearea unor depozite de arme.
Dupa inceperea invaziei, Svarog a fost trimis intr-un depozit de langa Melitopol, unde a gasit explozibili, detonatoare, pusti de asalt Kalasnikov, un lansator de grenade si doua pistoale cu amortizoare.
Partizanii se coordoneaza acum cu fortele armate regulate ale Ucrainei in efectuarea de lovituri asupra unor tinte aflate in spatele frontului.
Ucrainenii de pe „lista neagra” a partizanilor
Svarog si o alta gherila cu indicativul de apel „Viking” afirma ca ii considera tradatori pe ofiterii de politie, functionarii publici municipali si regionali, si profesorii care au acceptat sa lucreze in cadrul „programului educational” instituit de rusi in zonele ocupate.
Inca din luna iulie, autoritatile de ocupatie au inceput rusificarea scolilor ucrainene, trimitand profesorii pentru „certificare” la Moscova si amenintand parintii ca isi vor pierde copiii daca nu ii vor trimite la scoala sa invete in limba rusa.
Partizanii au subliniat insa ca medicii, pompierii, si lucratorii din serviciile de asistenta sociala nu sunt inclusi pe lista colaborationistilor
Svarog a vorbit despre mai multe misiuni pe care detasamentul sau le-a efectuat la Melitopol.
In primavara partizanii au minat o masina in apropierea sectiei de politie. NYT scrie ca explozia a ucis un politist si a ranit un altul. In timpul unei alte operatiuni (la care Svarog nu a luat parte direct), partizanii au aruncat in aer masina lui Oleg Sostak, seful local al Partidului Rusia Unita. Sostak a fost ranit in explozia ce a avut loc pe 12 august.

Mesajul partizanilor pentru ocupanti si colaborationisti
Svarog spune insa ca nu este atat de important daca separatistii si colaborationistii atacati de gherila traiesc sau mor, ci ca semnalul pe care il trimite rezistenta este mult mai important: „Nu esti niciodata in siguranta”.
„Scopul nostru este sa le aratam ocupantilor ca nu sunt acasa, ca nu trebuie sa se stabileasca aici, ca nu trebuie sa doarma linistiti”, subliniaza el.
Cat despre profesori, care sunt considerati tradatori, gherilele spun ca nimeni nu-i va ataca, dar ca rezistenta intentioneaza sa-i avertizeze impotriva predarii programei scolare rusesti.
Cei de la „Viking” afirma ca in Melitopol au aparut deja fluturasi cu fotografii si numele directorilor scolilor care au decis sa deschida institutiile de invatamant in septembrie.
„Va exista o pedeapsa pentru cooperarea cu rusii”, scrie pe acestea.


