Iulia Timoșenko a ajuns astăzi în fața judecătorilor în dosarul privind presupusa cumpărare a voturilor unor deputați. Instanța i-a stabilit o cauțiune de aproximativ 800 de mii de dolari. Timoșenko are interdicția de a părăsi regiunea Kiev fără acordul anchetatorului și i s-a interzis să comunice cu 66 de deputați. La ședința de astăzi a fost citită o stenogramă cu presupuse discuții despre „10 mii de dolari pentru un vot”. Timoșenko neagă acuzațiile și spune că va contesta decizia instanței privind cauțiunea.

Iulia Timoșenko a fost audiată astăzi la Tribunalul Anticorupție din Kiev, în dosarul privind presupusa cumpărare a voturilor unor deputați.

„Bună ziua!”

Printre probe se află stenograme și înregistrări prezentate ca discuții despre sume și voturi în Parlament. În sala de judecată, acuzarea a citit o discuție atribuită lui Timoșenko cu un deputat care apare în dosar ca martor. Potrivit documentului, ar fi vorba despre plăți lunare și despre atragerea altor parlamentari.

„Timoșenko, la noi o lună sunt două sesiuni. Deputatul spune da, Timoșenko zice că noi achităm 10 pentru ambele sesiuni. Noi achităm pentru ambele, se poate și în avans. Ea folosește cuvântul „noi” ceea ce însemnă că mai sunt persoane alături de Timoșenko.”

Numele martorului a fost secretizat, însă  Timoșenko a spus în fața judecătorilor și a camerelor cu cine a discutat în stenograma citită.  

„ Acea întâlnire a fost cu domnul Kopitîn, este parlamentar.”  

Igor Kopitîn este din fracțiunea „Slujitorul Poporului”. De asemenea Timoșenko afirmă că deputatul care a depus mărturie ar fi fost recrutat de NABU, deoarece figura el însuși într-un dosar.

Iulia TIMOȘENKO, PARLAMENTAR UCRAINEAN: „Este un absurd. Desigur că este motivat politic. Pe lângă corupția de miliarde din țară, NABU m-au găsit pe mine cea mai vinovată.”

Înaltul Tribunal Anticorupție i-a stabilit Iuliei Timoșenko măsura preventivă sub formă de cauțiune în valoare de aproximativ 900 de mii de dolari. Suma este mai mică decât cea cerută de procurori. De asemenea, Timoșenko are interdicția de a părăsi regiunea Kiev fără permisiunea anchetatorului, iar o altă măsură prevede că nu are voie să comunice cu 66 de deputați.

 „Podorojnîi Andrei, Zaslav Iurii, Șvețar Bogdan.”

Acum unii parlamentari se întreabă cum va fi pusă în aplicare această măsură în interiorul Radei Supreme, unde toți deputații participă la ședințe comune. Timoșenko a declarat că va contesta decizia instanței privind cauțiunea.  

Iulia TIMOȘENKO, PARLAMENTAR UCRAINEAN: „Ei mi-au blocat conturile, vor să spună ulterior că nu am achitat cauțiunea. În primul rând eu nu am așa bani la mine, în al doilea rând conturile îmi sunt înghțate. Daca instanța nu își va schimba decizia, atunci voi apela la colegi, pprieteni pentru a găsi suma necesară.”  

Cu două zile în urmă, procurorii anticorupție au făcut percheziții la sediul partidului și au publicat interceptări în care Timoșenko ar discuta cu un deputat despre sume și voturi în Parlament. Iulia Timoșenko este una dintre cele mai cunoscute figuri politice din Ucraina din ultimii 25 de ani. A fost premier, a candidat de mai multe ori la prezidențiale și a trecut prin dosare și închisoare în context politic în perioada Ianukovici.