Secretarul general al NATO crede ca la summitul de saptamana viitoare aliatii vor reafirma ca Ucraina va deveni la un moment dat membra a NATO. Potrivit lui Jens Stoltenberg, la intalnirea de la Vilnius va fi aprobat un pachet de sprijin multianual pentru Ucraina si va fi creat Consiliul NATO-Ucraina, iar la eveniment va fi prezent si presedintele Zelenski.
La summitul din 11-12 iulie, liderii NATO vor aproba la Vilnius un pachet de sprijin multianual pentru Ucraina, care o va apropia de alianta, a declarat Jens Stoltenberg in cadrul unei conferinte de presa la Bruxelles.
Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL AL NATO: „Ma astept ca liderii aliati vor conveni un pachet cu trei elemente, pentru a aduce Ucraina mai aproape de NATO. In primul rand, vom conveni asupra unui program de asistenta pe mai multi ani. Pentru a asigura interoperabilitatea deplina intre fortele armate ucrainene si NATO. In al doilea rand, ne vom imbunatati legaturile politice prin infiintarea Consiliului NATO-Ucraina. Si in al treilea rand, ma astept ca liderii aliati sa reafirme ca Ucraina va deveni membra a NATO.”
Potrivit lui Stoltenberg aliatii au promis deja 500 de milioane de euro pentru nevoi critice, inclusiv combustibil, consumabile medicale, echipamente de deminare si poduri de pontoane. De asemenea vor ajuta Ucraina sa treaca de la echipamentele si standardele din epoca sovietica la cele ale NATO.
Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL AL NATO:„Summit-ul nostru va trimite un mesaj clar. NATO este unita. Si agresiunea Rusiei nu va reusi. La summit, vom face Ucraina si mai puternica si vom stabili o viziune pentru viitorul ei.”
NATO este divizata cu privire la rapiditatea cu care Kievul ar trebui sa adere. Unele tari membre se tem de gesturile care ar putea duce alianta mai aproape de un razboi activ cu Rusia. Unul dintre motivele pentru care Vladimir Putin spune ca a atacat Ucraina este expansiunea NATO spre granitele Rusiei din ultimele doua decenii. El a amenintat cu actiuni nespecificate daca Ucraina adera la NATO.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

