Jurnalistii britanici de la Sky News relateaza, sambata dimineata, cum au supravietuit unui atac asupra masinii lor in localitatea ucraineana Bucha, aflata la 30 de kilometri de Kiev.

Unul dintre jurnalisti, Stuart Ramsay a fost ranit in timpul rafalelor gloantelor.

In inregistrarea video se aude cum echipa de jurnalisti striga la fortele armate sa opreasca atacul pentru ca sunt jurnalisti.

”Ne-am oprit la un punct de control si am vorbit cu soldatii si politia, intrebandu-i daca drumul spre Kiev este practicabil. Un ofiter de politie s-a dus la masina si ne-a dat inghetata prin geam, spunandu-ne ca putem face stanga si mergem pe drumul spre Kiev – a spus ca este deschis. Am pornit, era o liniste de moarte si este corect sa spunem ca eram ingrijorati. Dar am calatorit incet spre Kiev. Era moloz pe drum, dar era normal. Nu erau soldati, totul parea pustiu”, relateaza jurnalistii.

Acestia povestesc cum ulterior, din senin, s-a auzit o explozie si au vazut cum ceva loveste masina, iar una din anvelope explodeaza. Apoi parbrizul le-a fost spart dupa care masina a fost ciuruita de o ploaie de gloante.

”Nu stiam asta atunci, dar ulterior ni s-a spus de catre ucraineni ca am fost tinta unor sabotori rusi (…) Producatorul Martin Vowles, care conducea, a coborat primul din masina, urmat rapid de Andrii Lytvynenko, producatorul nostru local, lasandu-ma pe mine, Richie si pe producatorul meu Dominique Van Heerden inauntru, adapostindu-ne pe bancheta din spate. Ne-am gandit ca este un punct de control al armatei ucrainene care tragea in noi si ca a fost o greseala, asa ca am inceput sa tipam ca suntem jurnalisti, dar gloantele au continuat sa vina”, mai transmit jurnalistii.

Sursa: