Jurnaliștii ucraineni oferă detalii despre cum deputatul Artem Dimitruk a fugit din Ucraina prin Moldova. Mai mult, au fost difuzate și imagini în care politicianul ar fi fost surprins pe aeroportul din Chișinău de unde a zburat în Europa. Deocamdată nu există o confirmare oficială a acestor informații.

Potrivit publicației Ukrainskaia Pravda  pe 24 august, deputatul Artem Dimitruk, a trecut granița pe jos prin punctul Palanca, deoarece nu există în baza de date a grănicerilor ucraineni. Procurorul general al Ucrainei a declarat că Dimitruk a trecut ilegal frontiera moldo-ucraineană prin regiunea transnistreană.

Andrii KOSTIN, PROCURORUL GENERAL AL UCRAINEI: “Noi am stabilit traseul pe unde s-a deplasat suspectul. Se știe deja că Dimitruk a trecut granița cu regiunea transnistreană și există deja informații unde se află acum deputatul.”

Procurorul Andrii Kostin și-a exprimat indignarea că deputatul a trecut atât de ușor frontiera.

Andrii KOSTIN, PROCURORUL GENERAL AL UCRAINEI: „Când vedem un videoclip în care polițiștii de frontieră urmăresc și prind fugari folosind drone, acesta este un exemplu de muncă de succes și mă gândesc: „De ce a funcționat în acele cazuri, dar în acest caz persoana tocmai a trecut ilegal frontiera de stat fără probleme.”

Jurnaliștii ucraineni scriu că ajuns în Moldova politicianul ar fi cerut protecție și i s-a acordat azil temporar și în timp ce cazul său era analizat acesta ar fi plecat imediat la Chișinău de unde ar fi zburat cu avionul în Europa. În presa de la Keiv a apărut și un videoclip în care deputatul ucrainean ar trece controlul de securitate pe Aeroportul Chișinău. 

Autencititatea acestor imagini nu a putut fi confirmată. Jurnaliștii ucraineni mai scriu că Ucraina ar fi trimis o cerere de reținere a deputatului, dar întrucât nu avea temei legal, adică nu exista o hotărâre judecătorească sau suspiciune, care a fost înaintată abia a doua zi, Dmitruk a putut să se îmbarce într-un avion și să părăsească Moldova. 

Potrivit unor surse ale celor de la Ukrainskia Pravda, Dmitruk a plecat la Roma, după care la Londra sau la Istanbul. Am  încercat să aflăm ieri dacă deputatul ucrainean ar fi scris o declarație despre trecerea ilegală a frontierei, ceea ce ii permite obținerea statutului de refugiat, însă responsabilii de acolo ne-au comunicat că informația solicitată face parte din date cu caracter personal și nu poate fi divulgată.