Liderul cecen pro-Kremlin, Ramzan Kadirov, a reiterat ca luptatorii ceceni din Ucraina vor ajuta Moscova „sa lupte pana la un final victorios”, relateaza g4media.ro.
In timpul unei vizite la Kremlin, luni, Kadirov i-a raportat lui Putin ca „noi, in republica (Cecenia), ne descurcam foarte bine, datorita dumneavoastra”.
„Luptatorii din Republica Cecena servesc cu succes in zona de operatiuni militare speciale, indeplinim toate ordinele dumneavoastra si urmarim sa actionam pana la un final victorios. Locuitorii din regiune sustin pe deplin operatiunea militara speciala si o considera necesara pentru a-si atinge scopurile si obiectivele”, i-a spus Kadirov presedintelui rus.
Kadirov a fost acuzat de observatori internationali si independenti de incalcari grave ale drepturilor omului pe teritoriul sau si in afara acestuia. El conduce forte paramilitare considerabile care – desi fac parte in mod oficial din structurile de securitate rusesti – ii sunt personal loiale.