Ucraina a retinut doi oficiali ca ar face parte dintr-o presupusa retea de spionaj ruseasca, a anuntat marti Serviciul de Securitate al Ucrainei, citat de Reuters. Suspectii ar fi colaborat cativa ani cu Rusia si au transmis informatii sensibile pentru care ar fi primit cumulat aproape 60.000 de dolari.
Serviciul de Securitate nu a dat numele celor doi suspecti, dar a precizat ca a desfasurat o ampla „operatiune speciala in mai multe etape" pentru a neutraliza presupusa retea de spionaj.
„Rezultatul: la Kiev, seful unui departament al Secretariatului Cabinetului de Ministri si seful uneia dintre directiile Camerei de Comert si Industrie au fost retinuti", a scris marti SBU pe Telegram.
„Acesti oficiali au transmis inamicului diverse informatii de la starea capacitatii noastre de aparare pana la aranjamentele de la frontiera de stat si datele personale ale ofiterilor ucraineni de aplicare a legii", potrivit SBU.
Cati bani ar fi primit oficialii pentru informatiile date rusilor
Cei doi suspecti ar fi recunoscut ca au colaborat cu Moscova, intr-o inregistrare video, insa nu este clar daca ar fi fost contransi, potrivit Reuters.
Serviciul ucrainean de Securitate a precizat ca Rusia i-a platit pe suspecti cu sume cuprinse intre 2.000 si 15.000 de dolari pentru fiecare misiune, in functie de importanta informatiilor.
Unul dintre barbati a declarat in videoclip ca a primit in total 33.000 de dolari pentru activitatile sale, iar celalalt a spus ca a primit 27.000 de dolari.
Unul dintre suspecti a declarat ca a colaborat cu Moscova din 2016, in timp ce celalalt a spus ca a face acest lucru din 2019.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


