Ministerul ucrainean al Apararii a facut apel, miercuri, la informatorii din Peninsula Crimeea, anexata de Moscova inca din 2014, sa transmita detalii despre miscarile fortelor ruse din regiune, relateaza CNN.
Directia de informatii din cadrul Ministerului ucrainean al Apararii a anuntat, pe canalul sau Telegram, ca doreste ca locuitorii din Crimeea sa furnizeze „locatia exacta a punctelor de desfasurare si adresele rezidentiale ale fortelor de ocupatie (preferabil geo-referentierea cu coordonate)”, precum si detalii despre locurile in care sunt cazati ofiterii rusi de rang inalt.
Agentia le-a mai cerut oamenilor sa furnizeze „locatiile si rutele de deplasare ale echipamentelor militare” si „date exacte despre colaboratorii locali care au trecut de partea inamicului”.
Pana in prezent, Ucraina nu a recunoscut, la nivel oficial, ca ar fi efectuat vreun atac asupra locatiilor si echipamentelor militare rusesti din Crimeea.


