Mihailo Podoliak, un consilier al sefului biroului presedintelui Ucrainei, a emis din nou o dezmintire a acuzatiilor Rusiei potrivit careia Ucraina ar fi organizat „sabotaje” pe teritoriul rusesc, relateaza g4media.ro.

„Explozii la instalatii critice; drone neidentificate care ataca regiuni ale Federatiei Ruse; ciocniri de bande; partizani care ataca zone populate – toate acestea sunt consecinte directe ale pierderii controlului in interiorul Federatiei Ruse. Si consecinte ale razboiului. Ucraina nu este implicata in conflictele interne din Federatia Rusa”, a afirmat Podoliak, intr-o postare pe Twitter.

Rusia a acuzat joi fortele ucrainene de organizarea unei incursiuni in interiorul granitelor sale, pe care Kremlinul a descris-o drept „act terorist”, iar la inceputul acestei saptamani a respins negarea lui Podoliak ca Ucraina ar fi lansat drone impotriva unor tinte din Rusia.

Autoritatile ruse sustin ca joi presupusii „sabotorii ucraineni” au intrat in regiunea Briansk si au tras asupra unei masini in miscare. Dupa aceea, pe internet a aparut un videoclip in care un anumit „Corp de Voluntari Rusi” – grup de rusi care lupta pentru Ucraina – isi asuma responsabilitatea pentru raid.