Kremlinul a amenințat luni Statele Unite cu represalii, acuzând SUA că „omoară copii ruși”, la o zi după o lovitură ucraineană în Crimeea, ce ar fi fost efectuată, potrivit Moscovei, cu rachete americane ATACMS – o nouă escaladare între cele două țări rivale pe tema Ucrainei, după cum punctează AFP, scrie hotnews.ro.

Moscova consideră că Washingtonul a devenit parte a conflictului autorizând Kievul să folosească rachete cu rază lungă de acţiune împotriva unor regiuni ruseşti şi a Crimeei, peninsula ucraineană pe care Rusia a anexat-o în 2014 şi pe care o foloseşte ca bază, din spatele frontului, pentru armata sa.

„Este evident că implicarea Statelor Unite în lupte, implicarea lor directă, care duce la moartea unor cetățeni ruși, trebuie să aibă consecințe”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

El le-a cerut de asemenea jurnaliștilor să întrebe în Europa și în Statele Unite „de ce guvernele lor ucid copii ruși”.

Potrivit Moscovei, loviturile cu rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune – precum cea de duminică în Crimeea – nu pot fi efectuate de Ucraina singură, pentru că necesită specialişti, tehnologii şi date de la serviciile de informații americane.

Recent, atât americanii cât și europenii au început să autorizeze Kievul să utilizeze arme occidentale pentru a lovi – pe teritoriul rus – ţinte militare folosite la bombardarea Ucrainei.

Moscova consideră Crimeea ca fiind teritoriul său după anexarea din 2014. Această anexare a fost denunțată de majoritatea covârșitoare a comunității internaționale și nu este recunoscută nici de aliați ai Rusiei, precum China.

Și Rusia a acuzat și duminică Statele Unite că sunt responsabile pentru atacul ucrainean asupra peninsulei Crimeea, cu cinci rachete ATACMS furnizate de SUA, care ar fi ucis cel puțin cinci persoane, inclusiv trei copii, și a rănit alte zeci.

Ministerul rus al Apărării a spus că patru dintre dintre rachetele ATACMS au fost doborâte de sistemele de apărare antiaeriană, iar muniția celei de-a cincea a explodat în aer.

Ministerul rus a susținut că specialiștii americani au stabilit coordonatele de zbor ale rachetelor pe baza informațiilor de la sateliții spion americani, ceea ce înseamnă că Washingtonul este direct responsabil.

„Responsabilitatea pentru atacul deliberat cu rachete asupra civililor din Sevastopol este purtată în primul rând de Washington, care a furnizat aceste arme Ucrainei, și de regimul de la Kiev, de pe teritoriul căruia a fost efectuată această lovitură”, a spus ministerul de la Moscova.

Statele Unite au început să furnizeze Ucrainei rachete ATACMS cu rază mai lungă de acțiune – o rază de acțiune de 300 km – la începutul acestui an.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.