Kremlinul a denuntat joi planul Uniunii Europene de a crea un tribunal international care sa investigheze razboiul declansat de Vladimir Putin, afirmand ca acesta este ilegitim si va fi condamnat de partea rusa, relateaza Interfax.

„In ceea ce priveste incercarile de a infiinta un fel de tribunal, acestea nu vor avea nicio legitimitate si nu vor fi acceptate de noi, vor fi condamnate de noi”, a anuntat Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului, in timpul conferintei sale zilnice de presa.

Peskov a fost intrebat si care ar fi raspunsul Kremlinului la astfel de actiuni.

„Anchetatorii nostri fac o munca foarte grea si minutioasa pentru a remedia toate crimele regimului de la Kiev. Aceasta munca se face zilnic si aproape la fiecare ora”, a raspuns el.

„Este foarte important sa adaugam la toate aceste informatii si date despre crimele care au fost comise de regim [Ucraina] din 2014 si la care, spre regretul nostru, nu am vazut nici o reactie critica din partea asa-zisului Occident colectiv”, a mai sustinut purtatorul de cuvant al lui Vladimir Putin.

UE vrea sa faca Rusia sa plateasca pentru razboiul de agresiune impotriva Ucrainei
Comentariile sale vin dupa ce cu o zi in urma presedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anuntat ca executivul blocului comunitar va propune crearea unui tribunal international care sa investigheze „crima de agresiune” a Rusiei.

„Rusia trebuie sa plateasca pentru crimele sale oribile, inclusiv pentru crima de agresiune impotriva unui stat suveran. Acesta este motivul pentru care, in timp ce continuam sa sustinem Curtea Penala Internationala, propunem infiintarea unei instante specializate, sustinuta de Natiunile Unite, care sa investigheze si sa judece crima de agresiune a Rusiei”, a declarat ea.

„Suntem gata sa incepem sa lucram cu comunitatea internationala pentru a obtine cel mai larg sprijin international posibil pentru aceasta instanta specializata”, a subliniat ea.

Sefa Comisiei Europene a anuntat de asemenea ca propune un plan de confiscare a activelor rusesti inghetate in strainatate pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei.

„Vom lucra la o intelegere internationala alaturi de partenerii nostri pentru a face acest lucru posibil. Iar impreuna vom putea gasi o cale legala”, a mai declarat von der Leyen.

Discutii in acest sens au loc de mai multe luni dar ele au ajuns in impas deoarece in statele membre ale UE confiscarea acestor tipuri de active este posibila doar dupa pronuntarea unei condamnari penale.

Sursa: