La mai bine de doua saptamani de cand armata rusa s-a retras din Herson, aceasta continua sa distruga orasul prin lovituri de racheta si sa ucida civili. In ultimele 24 de ore regiunea a fost bombardata de 54 de ori. Cel putin 32 de persoane au fost ucise dupa retragerea fortelor ruse in urma cu doua saptamani. De teama atacurilor oamenii fug din oras. 

Armata rusa a bombardat teritoriul regiunii Herson de 54 de ori in ultima zi. 

Cel putin 15 asezari din districtele Herson si Berislav au fost atacate. O persoana a murit, iar doua au fost ranite, printre care si un copil. 

„Priviti ce se face. Nu exista loc de cuvinte.

- Va ganditi sa va evacuati ?

- Eu cred ca am sa raman aici, dar fiica cu doi copii, cred ca va pleca.” 

O parte din rachetele lansate spre Herson de rusii retrasi pe partea stanga a raului Nipru, sunt doborate de armata ucraineana. 

In timp ce unii localnici din Herson au decis sa plece, altii vor sa revina dupa ce orasul a fost eliberat. Autoritatile le recomanda sa nu se grabeasca deoarece multe cladiri sunt minate. De exemplu, aceasta. 

„Am intrat intr-un bloc de locuit. Iata ce ne-au lasat rusii aici. Una, doua, trei!” 

In aceasta noapte, rusii au lansat din nou un atac cu rachete asupra suburbiilor din Zapororjie. In urma exploziei a doua rachete, pe teritoriul uneia dintre intreprinderile agricole a izbucnit un incendiu. In localitatea Ciasov Iar, din Donetk, aflata sub control ucrainean, trei persoane au fost ranite dupa ce un bloc de apartamente a fost lovit. Intre timp, continua racordarea ucrainenilor la lumina si caldura. Operatorul Ukrenergo a anuntat ca producatorii de electricitate au reusit sa acopere doar trei sferturi din necesarul de consum, ceea ce a provocat restrictii si pene de curent in intreaga tara.

Voldimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: „Asta arata inca o data cat de important este acum sa economisim energia electrica si sa o consumam intr-un mod rational."

Exista temeri ca saptamana viitoare rusii vor lansa noi atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Serviciile de urgenta si guvernul elaboreaza diferite scenarii, in conditiile in care la Kiev, sunt asteptate, ninsori abundente si ger. In timp ce ucrainenii rezista in frig si intuneric, armata respinge atacurile rusilor in estul tarii, desi conditiile de lupta s-au inrautatit din cauza vremii. Imagini cu soldati ucraineni stand in transeele pline de apa si noroi din Bahmut au fost distribuite pe retelele de socializare.

„Iata in ce conditii lupta soldatii. Se odihnesc dupa ce au stat la post. Ca intr-un numar de 5 stele.”

Soldati stau cu hainele ude si cu bocancii plini de noroi zile intregi.

„Si iata omul a stat asa 5 zile.”

Chiar si asa militarii ucraineni nu-si pierd entuziasmul de lupta. Cel putin asta reiese din imaginile distribuite pe Telegram.

 „Tancurile nu se tem de noroi!”

Potrivit analistilor de la Institutul pentru Studiul Razboiului operatiiunile militare de-a lungul liniei frontului au incetinit in ultimele zile din cauza conditiilor meteo, insa, ritmul lor se va accelera in saptamanile urmatoare.