Statele Unite si NATO vor indemna Ucraina sa inceapa negocierile de pace cu Rusia dupa caderea orasului Herson din sudul tarii, afirma cotidianul italian La Repubblica, citand mai multe surse de la Bruxelles.

Jurnalistii italieni noteaza ca in ultimele analize care circula in birourile NATO de la Bruxelles batalia din Herson este privita ca una strategica nu doar din punct de vedere militar, ci si politic si diplomatic.

Potrivit surselor citate de La Repubblica, Statele Unite sunt cele care transmit aliatilor sai posibilitatea demararii unor negocieri reale cu Rusia pentru ca invingerea armatei ruse in una dintre cele mai importante porti catre Marea Azov si Crimeea ar reprezenta un dezastru pentru Moscova.

Tocmai din acest motiv, mesajul transmis de administratia Biden guvernului ucrainean si oficialilor NATO de la Bruxelles este ca negocierile cu Vladimir Putin pot fi incepute dupa caderea Hersonului pentru ca Kievul sa negocieze dintr-o pozitie de forta, nu de slabiciune.

Amintim ca duminica si jurnalistii de la cotidianul The Washington Post au scris, citand mai multe surse familiare cu discutiile, ca administratia Biden a cerut in privat oficialilor de la Kiev sa fie deschisi fata de ideea unor negocieri de pace, afirmand ca publicul american a inceput sa „oboseasca” de razboi.

La Repubblica noteaza luni insa ca oficialii de la Washington exclud varianta unor negocieri inainte de caderea Hersonului, considerand ca acestea doar ar acorda mai mult timp fortelor armate ruse sa se reorganizeze.

De ce ar vrea SUA ca Ucraina sa negocieze cu Putin

Jurnalistii italieni noteaza ca in prezent administratia democrata a presedintelui Joe Biden subliniaza doua aspecte fundamentale in schimburile zilnice cu aliatii din NATO.

Prima se refera la amenintarea utilizarii unor arme nucleare tactice de catre Moscova. Desi amenintarile repetate in acest sens ale presedintelui Vladimir Putin si a altor oficiali de la Moscovae sunt considerate mai degraba o forma de descurajare decat o amenintare iminenta, oficialii americani considera ca acest risc trebuie evitat.

Oficialii de la Washington sunt ingrijorati nu doar de raspunsul aproape inevitabil cu arme conventionale al Aliantei, dar si de nervozitatea pe care o astfel de mutare a Rusiei ar provoca-o in tarile baltice si Polonia, care este acum partenerul din UE cel mai apropiat din punct de vedere militar de Washington.

Celalalt aspect important se refera la relatiile dintre Rusia si China. Cu Hersonul pierdut, criza armatei lui Putin s-ar adanci si mai mult.

Potrivit La Repubblica, scenariile din urma cu cateva luni privind o posibila „schimbare de regim” la Moscova au fost acum inlocuite, Statele Unite fiind in prezent ingrijorate ca o infrangere totala a lui Putin ar avea o consecinta mai grava: predarea controlului asupra Rusiei Chinei.

„Mai bine, asadar, un lider ostil, dar invinetit si independent de Beijing”, noteaza cotidianul italian.

Situatia din Ucraina va fi influentata de alegerile americane

La Repubblica aminteste insa ca orice proiecte de dialog intre Kiev si Moscova impinse de Washington vor depinde si de factori politici, nu doar militari.

Primul se va contura saptamana viitoare, dupa alegerile „midterm” din Statele Unite. Eventualitatea ca democratii sa piarda majoritatea atat in ​​Senat, cat si in Camera Reprezentantilor (si o victorie importanta a candidatilor sustinuti de fostul presedinte Donald Trump) putand avea consecinte neprevazute.

Al doilea factor politic tine de eventuala intalnire pentru discutii pe care Joe Biden si Putin ar putea sa o aiba la summitul G20 din Bali, aceasta fiind deocamdata incerta.

„Razboiul intra insa intr-o faza diferita datorita unui fel de 'convergente paralela' a intereselor Kremlinului si ale Casei Albe. O negociere nu va duce cu siguranta la pace imediat, ci poate la o incetare a focului in Donbas si, de asemenea, la extinderea acordului privind exporturile de grau ale Ucrainei”, conchide cotidianul italian.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Sursa: