Liderii UE acuza Rusia de crime de razboi cerandu-i sa inceteze imediat agresiunea sa militara pe teritoriul Ucrainei si propun crearea unui fond de solidaritate pentru a sprijini redresarea economica a Ucrainei. Se arata intr-un comunicat emis noaptea tarziu la incheierea primei din cele doua zile de discutii desfasurate la Bruxelles. Consiliul European isi reafirma totodata angajamentul de a fi alaturi de Republica Moldova si de poporul sau.

Sute de ucraineni s-au adunat la Bruxelles pentru a comemora victimele invaziei ruse. Ei s-au culcat pe asfalt ilustrand astfel civilii morti in bombardamente.

Ucrainenii le-au cerut liderilor UE sa faca tot posibilul pentru a pune capat ostilitatilor.

 »Uniunea Europeana a receptionat gaz de 16 miliarde de dolari. Cerem de la UE sa fie creat un mecanism special care sa indice ca pana cand Rusia nu-si retrage trupele, nu va ajunge niciun ban in bugetul sau si ei pot face asta. Deci, niciun un ban pentru ca Putin sa ucida ucrainenii.” 

Sefii de stat si de guvern ai UE au convenit in principiu sa intareasca sanctiunile impotriva Moscovei pentru a o priva de bani pentru cheltuielile militare. Cu toate acestea, multe tari membre, in primul rand Germania, nu sustin propunerea de a opri cumpararea gazului rusesc. 

Alexander DE CROO, PREMIERUL BELGIEI: „Sanctiunile ar trebui sa aiba un impact mai mare pe partea rusa decat pe partea europeana. Nu suntem in razboi cu noi insine. Si nu trebuie sa aplicam sanctiuni intr-o maniera care nu este necesara.”

Altii cred ca suspendarea contractelor de gaz este singura modalitate de a forta Rusia sa intre in discutii de pace si sa inceteze razboiul din Ucraina

Sanna MARIN, PREMIERUL FINLANDEI: „Problema energiei este marea noastra problema, cumparand energie din Rusia, finantam razboiul.”

Mateusz MORAWIECKI, PREMIERUL POLONIEI: „Polonia face apel la impunerea de sanctiuni pentru gazul, petrolul si carbunele rusesc. Cu cat intelegem mai devreme ca acesta este principalul oxigen pentru masina de razboi a Rusiei, cu atat mai bine.”

Roberta METSOLA, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN: ”Noi nu mai putem ramane dependenti de gazul rusesc. Aceasta este pozitia. Ne va lua ceva timp, sunt diferite realitati in diferite tari membre care se vor misca mai repede decat altele.”

Cu toate acestea, liderii UE arata deplina unitate in ceea ce priveste faptul ca europenii nu ar trebui sa plateasca pentru gazul rusesc in ruble, asa cum cere Moscova. Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, afirma ca moneda in care Germania trebuie sa plateasca Rusiei pentru gazele importate din aceasta tara este trecuta in contract, iar aceasta este euro sau dolarul.

Janez JANSA, PREMIERUL SLOVENIEI: „Nu cred ca cineva in Europa stie cu adevarat cum arata rublele. Nimeni nu va plati in ruble.”

Sefa Comsiei Europene sustine ca solicitarea platii in ruble pentru livrarile de gaze naturale ar fi o incercare de a evita sanctiunile, iar UE nu va permite acest lucru. Presedintele rus Vladimir Putin a anuntat ca Rusia nu va mai accepta plati in dolari sau in euro in contul livrarilor de gaze naturale catre Uniunea Europeana si a dat un termen de o saptamana autoritailor ruse sa implementeze un nou sistem de plata in ruble.