Rusia a revenit in ofensiva in urma contraofensivei ucrainene esuate din vara si isi propune sa ocupe cele patru regiuni din estul si sud-estul Ucrainei pe care le-a anexat pe hartie. Potrivit Institutului pentru Studiul Razboiului trupele ruse isi continua ofensiva in apropiere de Kupiansk si au inaintat in acel sector al frontului. Lupte intense au loc in jurul orasului Avdiivka pe fondul temperaturilor inghetate.
24 de ore pe zi, soldatii ucraineni din sectorul Avdiivka resping atacurile armatei ruse. In transeele inghetate de pe linia frontului, sub focul masiv al artileriei ruse acestia fac eforturi uriase. Acolo a mers si o echipa de jurnalisti de la Kiev.
„Ploile si gerul au transformat toate campurile si drumurile in gheata. Mersul este greu si alergatul este si mai greu, dar cand obuzele cad in apropiere, toata lumea alearga.”
„Este greu nu doar sa lupti, ci sa ajungi pe pozitie pentru ca este foarte alunecos.”
In aerul geros se aud clar obuzele fluierand spre pozitiile ucrainene.
Soldatii rusi nu economisesc munitie langa Avdiivka.
„Este viata de zi cu zi a infanteristilor. Acesta dupa a treia explozie, a zburat direct in sant, inca e cald.”
Armata rusa arunca zilnic in lupta tone de munitie, incercand sa sparga infanteria ucraneana.
„Au devenit mai activi, ceea ce inseamna ca infanteria lor ar putea veni in curand.”
Ruslan IARMOLIUK, CORESPONDENT 1+1: „A spune ca e greu inseamna a nu spune nimic. Este gheata sub picioare. Bombardari constante si drone. Cel putin 600 de obuze cad zilnic pe prima linie a unui batalion. In astfel de conditii, aparatorii resping atacurile inamicului pe flancul sudic la Avdiivka 24 de ore pe zi”
Toata lumea stie ca imediat dupa o lovitura masiva de artilerie, grupuri de asalt ale rusilor sunt deja pe teren si se tarasc spre pozitiile ucrainene.
„Munceste din greu!”
Soldatii ucraineni sunt obositi pentru ca asalturile zilnice sunt epuizante, dar tin linia si ii impiedica pe rusi sa inainteze pe flancul lor.
Acest soldat a fost profesor de fizica si astronomie pana la razboi, iar pe front este cu mitraliera in mana.
„S-ar putea sa avem 2 sau 3 ore de odihna. Depinde de starea de spirit a inamicului.”
Aschiile de la obuzele inamice cad in transee, dar infanteria nu este descurajata - nimeni nu se ascunde
„Intotdeauna exista frica, este un razboi, totul este imprevizibil.”
Soldatii spun nu au nevoie de rugaciuni aici la punctul zero unde timpul s-a oprit, au nevoie de drone, obuze si sprijin. Asta in timp ce presa americana a inceput sa scrie din nou despre existenta unor divergente intre Kiev, care pregateste o noua contraofensiva dupa esecul celei din vara, si Washington, care i-a recomandat sa se concentreze pe conservarea teritoriului aflat sub controlul sau. Iar rusii au inceput sa deplaseze rezerve din batalioanele de asalt catre regiunea Harikov pentru a incerca sa cucereasca orasul Kupiansk, unde se afla un important nod logistic ce poate fi un punct de plecare pentru o ofensiva mai ampla spre vest.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
