Per total, tarile occidentale i-au promis Ucrainei ajutoare militare in valoare de 80,7 miliarde de euro. Insa numai 10 dintre ele, inclusiv Letonia, si-au indeplinit promisiunile pana acum, scrie cotidianul german Bild, citand un studiu realizat de Kiel Institute for the World Economy, citat de agentia de presa letoniana Leta.
Polonia e pe primul loc in privinta acordarii de ajutor militar. Tara a livrat armele promise in proportie de 100%, cu o valoare totala de 1,8 miliarde de euro. Daca ne raportam doar la cifrele absolute, Polonia e depasita numai de SUA, care a aprovizionat Ucraina cu arme in valoare de 2,33 miliarde de euro, adica 38,4% din totalul de 6,3 miliarde de euro promis.
Celelalte tari care si-au onorat promisiunea de a trimite armament sunt Letonia (220 milioane euro), Franta (160), Italia (150), Belgia (80), Luxembourg (50), Finlanda (30), Slovenia (10), Bulgaria (3,5) si Austria (3,3).
In cifre absolute, Polonia si SUA sunt urmate de Regatul Unit, care s-a angajat sa ajute Ucraina cu arme in valoare de 1,12 miliarde euro. Tara si-a onorat promisiunea in proportie de 90,7%. Canada a livrat deja 82,5% din armamentul promis, cu o valoare totala de 920 milioane de euro.
Estonia a trimis 98% din armamentul promis, in total 250 milioane de euro, Norvegia 96% din totalul de 450 milioane, Cehia 88,9% din 260 milioane, Olanda 84,9% din 80 milioane si Lituania 82,6% din 50 milioane.
Dupa aceste tari urmeaza Slovacia, Spania, Suedia, Danemarca si Australia.
Cea mai mare economie europeana, Germania, i-a livrat Ucrainei arme valorand doar 269 de milioane de euro, onorandu-si promisiunea doar in proportie de 39,9%.
Noua Zeelanda a trimis un ajutor militar mai degraba modest (31% din 3,6 milioane euro), iar Grecia a livrat doar 5,8% din totalul de 250 milioane de euro.
Concomitent, Coreea de Sud, Portugalia, Romania si Croatia nu i-au trimis inca Ucrainei nici macar o parte din armele promise.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


