Odata cu razboiul declansat de Moscova impotriva Ucrainei, „nu exista niciun argument pentru a avea un ambasador rus intr-o capitala europeana”, a declarat marti intr-o conferinta de presa la Riga (Letonia) ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis, indemnand si alte tari sa-si reduca relatiile cu Moscova, relateaza EFE, citata de g4media.ro.

Lituania si-a redus nivelul relatiilor cu Rusia in primavara anului trecut, dupa ce a fost descoperit masacrul de civili comis de trupele ruse la Bucea, intr-o suburbie a Kievului, a amintit Landsbergis.

In ultimele zile, atat Estonia, cat si Letonia si-au redus reprezentarea diplomatica la Moscova.

Ambasadorul Estoniei a fost expulzat de rusi, iar ambasadorului Letoniei i s-a cerut sa plece mai devreme decat era prevazut.

In conferinta de presa, Landsbergis a aparut alaturi de omologii sai leton Edgars Rinkevics, eston Urmas Reinsalu si polonez Zbigniew Rau, dupa ce, cei patru ministri au semnat o declaratie privind cooperarea regionala.

Totodata, cei patru ministri de externe au mai spus ca sportivii rusi si belarusi nu ar trebui sa aiba voie sa participe la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, nici macar sub un steag neutru.

In declaratie se reaminteste ca „Estonia, Letonia, Lituania si Polonia impartasesc o experienta istorica similara de agresiune si opresiune severa din partea regimurilor totalitare revizioniste de-a lungul mai multor decenii ale secolului XX”.

„Din cauza trecutului nostru comun, ne-am dezvoltat o intelegere similara a amenintarilor potentiale, precum si hotararea de a ne consolida securitatea, de a ne proteja independenta si integritatea teritoriala”, se mentioneaza in document.

Ministrul polonez de externe a afirmat, la randul sau, ca simpatia tarii sale fata de statele baltice se datoreaza faptului ca acestea „au fost, de asemenea, victime ale imperiului rus”, ceea ce explica sprijinul special acordat Ucrainei.

„Cele patru tari ale noastre au furnizat cele mai multe arme, munitii si echipamente Ucrainei, in raport cu PIB-urile lor’, a spus Rau.

Ministrul polonez a subliniat ca, pe langa sprijinul material, Varsovia a incercat sa „atraga atentia asupra amenintarii ruse pe flancul estic” in Europa „cu declaratii in foruri precum Uniunea Europeana, NATO si ONU”.

Ministrul eston a spus ca rezultatul razboiului Rusiei impotriva Ucrainei este de „importanta existentiala” pentru tarile baltice si ca Ucraina are nevoie de avioane de lupta si de rachete cu raza lunga de actiune pentru a alunga armata rusa de pe teritoriul sau.

Totusi, intrebat despre posibilitatea ca Polonia sa furnizeze avioane Ucrainei, Rau a spus doar ca problema livrarilor de avioane „este in discutie”.

El a mai spus ca se asteapta ca relatiile cu Rusia sa ramana inghetate in viitorul previzibil, cu posibilitatea de a le reface doar daca Moscova isi retrage trupele din Ucraina, plateste despagubiri si ii preda unui tribunal international pe toti cei responsabili pentru decizia de a declansa razboiul.