Rusia continua ofensiva in Ucraina, iar batalii se duc in continuare in mai multe zone. Orasul port Mariupol este complet inconjurat si bombardat de sase zile consecutiv. Rusia si Ucraina cazusera de acord pentru o incetare partiala a focului pentru evacuarea civililor, lucru ce nu s-a mai intamplat dupa ce rusii ar fi continua sa bombardeze. Putin a iesit din nou public cu aminintari la adresa statelor occidentale sa nu se ameste in conflict, iar presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut direct un ajutor senatorilor SUA. Premierul israelian a inceput un turneu de mediere in conflict.

Cele mai importante evenimente de sambata din Ucraina sunt LIVETEXT pe HotNews.ro:
08:07
SUA lucreaza cu Polonia sa livreze avioane de lupta MiG-29 catre Ucraina - surse

07:44
INTERVIU Fost jurnalist din propaganda rusa, aflat in Belarus: „Eu nu mai am „tara mea”, pentru ca ea apartine prietenilor lui Putin. Iar acum nu mai am nici „restul lumii”, pentru ca Rusia este izolata”

07:15
Ucraina ar fi reusit pana acum sa distruga echipamente militare rusesti in valoare de 3 miliarde de dolari, scrie publicatia Forbes Ucraina. Tancurile distruse ar fi valorat circa 1 miliard, blindatele de lupta alte circa 600 de milioane de dolari, iar avioanele si elicopterele doborate pana acum putin peste 1 miliard de dolari.

07:00
Repeta Rusia greselile razboaielor trecute in conflictul din Ucraina? - Analiza Al Jazeera

Este posibil ca Vladimir Putin sa se fi asteptat la o situatie similara cu cea in care a confiscat Crimeea, dar modul in care se deruleaza conflictul din Ucraina pare sa semene mai degraba cu Primul Razboi Cecen din 1994, cand Rusia a planificat o ofensiva masiva impotriva capitalei, iar atacul a esuat, arata o analiza Al Jazeera.
06:39
PayPal si-a inchis serviciile din Rusia

06:15
Dupa vizita la Putin, premierul israelian a discutat 90 de minute cu Olaf Scholz

04:24
Rusia este pe cale ''sa realizeze costul real al razboiului'' (negociator ucrainean)

04:11
VIDEO Kuleba: Mitul maretei armate ruse a picat / Ucraina sangereaza, dar nu a cazut

Cele mai importante evenimente ale noptii de sambata spre duminica:

03:30
Mariupol, imaginea unui oras devastat de razboi si din care oamenii nu pot iesi: Nu putem nici sa recuperam mortii din cauza bombardamentelor continue

03:00
"Planul de actiune" al lui Boris Johnson pentru a-l face pe Putin "sa esueze"

02:38
Zelenski a vorbit cu Elon Musk, care a promis antene Starlink suplimentare / Presedintele ucrainean l-ar fi invitat pe CEO-ul SpaceX in Ucraina, dupa razboi

02:20
Presedintele Joe Biden a vorbit din nou cu Volodimir Zelenski, discutia a durat aproximativ 30 de minute.

01:45
Dupa ce Mastercard a anuntat ca suspenda operatiunile rusesti, si Visa a transmis ca va lucra pentru a opri toate tranzactiile din Rusia.

01:25
Cate avioane si elicoptere ruse au doborat ucrainenii in cele 10 zile de razboi

01:01
Canada le spune cetatenilor sai din Rusia sa plece ”cat mai pot”

00:40
Mastercard a declarat sambata ca cardurile emise de bancile rusesti nu vor mai fi acceptate de reteaua Mastercard si ca orice Mastercard emis in afara tarii nu va functiona la comerciantii sau bancomatele ruse.

23:44
Un oras situat in apropiere de Kiev a fost "distrus aproape complet": ”Borodeanka nu mai exista”

23:14
Ce suma va primi familia unui soldat rus care a murit in razboiul din Ucraina / Cat a scazut rubla de la inceputul razboiului

22:48
Grupul Wagner, armata privata a lui Putin, recruteaza noi mercenari sa lupte in Ucraina

22:28
Hackerii Anonymous sustin ca au spart site-ul serviciului secret rus FSB

22:10
Zelenski face apel la ucrainenii din orasele ocupate sa continue rezistenta: „Umilirea ocupantilor e un pas spre victorie”

Mariupol, complet blocat si bombardat / Acord de incetare a focului incalcat si evacuarea civililor amanata
Mariupol, port strategic la Marea Azov, este complet incercuit si se afla sub atacul fortelor rusesti. Rusia a anuntat sambata ca a convenit cu Ucraina o oprire temporara a focului in zona Donbas pentru evacuarea civililor, in schimb bormbardamentele nu s-au oprit, ceea ce a facut imposibila evacuarea civililor care au ramas fara apa, caldura sau mancare.

Viceprimarului din Mariupol a spus ca rusii au incalcat acordul de incetare a focului pentru a permite evacuarea civililor, relateaza BBC.

Orasul este in continuare bombardat de catre rusi. ”Rusii continua sa ne bombardeze si sa foloseasca artileria. E o nebunie”, a declarat viceprimarul Serhiy Orlov pentru BBC.

Rusii in schimb au dat vina pe ”nationalistii” ucraineni pentru blocarea evacuarii civililor.

Proteste ale ucrainenilor in orasele ocupate de rusi
Oamenii au iesit pe strazile din centrul orasului Herson si in Melitopol pentru a protesta fata de ocuparea de catre trupele lui Putin.

In Melitopol oamenii iesiti pe strada au ignorat focurile de avertisment si i-au infrunta direct pe soldatii inarmati care dadeau inapoi.

In Herson multimea s-a pus in fata tancurilor si pe jos.

Descinderea premierului israelian la Putin / Rusia si Ucraina, o noua runda de negocieri luni
Premierul israelian s-a dus la Moscova sa discute cu Putin despre razboiul din Ucraina. Naftali Bennett a discutat circa 3 ore cu Vladimir Putin, dupa ce Ucraina a cerut Israelului sa medieze conflictul.

Ulterior, premierul israelian, Naftali Bennett a purtat discutii si cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

De asemenea, Naftali Bennett a plecat sambata la Berlin unde a discutat cu cancelarul Olaf Scholz despre conflictul din Ucraina.

Intre timp, Rusia si Ucraina vor avea luni a treia runda de discutii cu privire la incetarea ostilitatilor, a anuntat sambata negociatorul ucrainean David Arakhamiya intr-o postare pe contul sau de Facebook, fara a oferi alte detalii.

Putin: Sanctiunile impuse Rusiei „seamana cu o declaratie de razboi”
​Vladimir Putin a declarat, sambata, ca sanctiunile masive care au fost impuse de Occident Rusiei „seamana cu o declaratie de razboi”, dar nu s-a ajuns insa pana acolo.

​​​​Vladimir Putin a mai sustinut sambata ca „aproape toata infrastructura militara” a Ucrainei a fost distrusa si a calificat decizia de a nu limita „operatiunea speciala” la Donbas drept una „corecta”. El a spus ca militarii rusi vor indeplini „cu suscces” misiunea care le-a fost data.

El a avertizat ca instituirea unei zone de excludere aeriana in Ucraina ar face Federatia Rusa sa considere tarile care se alatura acestui demers ca parte la conflict.

Pierderi suferite de aviatia rusa
Zi proasta pentru Fortele Aeriene Ruse pe cerul Ucrainei, unde sambata ar fi pierdut nu mai putin de 9 aparate, dintre care 4 sunt dintre cele mai moderne pe care Rusia le are in inventar.

De la inceputul razboiului si pana sambata seara Armata Ucraineana sustine ca Rusia ar fi pierdut 44 de avioane si 44 de elicoptere.

Harta razboiului din Ucraina
Potrivit Ministerului Britanic al Apararii care monitorizeaza situatia, in sud armata Rusiei a avut cel mai mare progres, a reusit sa captureze singurul sau mare oras de pana acum (Herson) si a incercuit si blocat total portul Mariupol. In Nord, trupele rusesti au depasit „blocajul” Sumy si au inceput sa se miste spre Vest in directia Kiev.

Orasele incercuite: Mariupol, Knotop, Harkiv, Sumy si Cernihiv sunt orasele unde fortele rusesti ar fi reusit sa le incercuiasca, insa nu ar fi fost ocupate inca de catre armata rusa.
Orase ocupate: Herson, Melitopol, Bedyansk, Donetsk (ocupat din 2014), Luhansk (ocupat din 2014).
Lupte se duc in nordul Luhanskului si langa Donetsk,d e sambata se duc luptele si in Mariupolul blocat / in zona Zaporojie (unde exista si centrala nucleara de pe Nipru), in Dnipro, Odesa, Herson, Mykolaiv, Poltava, Kiev, la sud de Kiev si Stanomyr.
Liniile pe care avanseaza armata Rusiei: Dinspre Rusia si dinspre Crimeea spre Mariupol / Dinspre Crimeea spre Herson/Mykolaiv, dar si spre Zaporojie / Dinspre Rusia spre Sumy, Cernihiv si mai departe spre Kiev (est) / Dinspre Belarus spre Kiev si Stanomyr (vest).

Sursa: